mar. dec. 24th, 2024

lansarepsdPSD şi-a lasant candidaţii pentru Primăria Târgovişte. Evenimentul a avut loc la Casa Sindicatelor din municipiu, în prezenţa a sute de membri şi simpatizanţi social-democraţi.

„Este vremea să revenim la Primăria Târgovişte cu legitimitatea dată de vot… Să fie cu victorie! Trebuie să muncim foarte mult în următoarele săptămâni pentru a câştiga Primăria Municipiului Târgovişte. Putem câştiga 60-70 de localităţi rurale, sunt importante, dar este foarte important să câştigăm ceea ce se numeşte «Perla Coroanei».

Este important să recâştigăm Târgoviştea pentru a face bine târgovi ştenilor.

Este important să câştigăm Târgoviştea pentru a consolida cei trei piloni fundamentali pe care trebuie să o dezvoltăm.

Târgoviştea trebuie să redevină un centru industrial puternic, trebuie să-şi consolideze poziţia de centru universitar şi poziţia de capitală culturală a regiunii de dezvoltare Sud Muntenia, un pilon important al dezvoltării turistice din România.

Cristi Stan ştie, poate să facă aceste lucruri şi sunt sigur că târgoviştenii merită mai mult. VICTORIE!”, a declarat Adrian Ţuţuianu, preşedintele PSD Dâmboviţa.

„În urmă cu un an mi-am asumat preluarea atribuţiunilor de primar al municipiului Târgovişte, nu a fost o decizie deloc uşoară, contextul politic şi administrativ impunea acest lucru şi nu am refuzat această onoare din câteva considerente: nu am văzut niciodată funcţia de primar al municipiului Târgovişte ca pe un trofeu cu care să te mândreşti la baruri, la terase şi în cârciumi, dimpotrivă, funcţia de primar al municipiului Târgovişte reprezintă cea mai înaltă responsabilitate pe care mi-o pot imagina.

Am preluat atribuţiile de primar într-un context în care la nivelul Primăriei Târgovişte era nevoie de o mână forte, situaţia de la momentul respectiv era una foarte gravă.

Acum vedem un individ care stă ziua la terase, seara în baruri, zâmbeşte fals şi încearcă să-i convingă pe toţi că ştie ce vorbeşte, iar în perioada în care a fost primar interimar al municipiului Târgovişte nu a finalizat absolut niciun proiect.

Un asemenea comportament nu poate să convingă la Târgovişte, eu am încredere că oamenii, pe 5 iunie, vor şti foarte exact să aleagă între cineva care oferă soluţii concrete şi o persoană care nu a lăsat absolut nimic valabil pentru Târgovişte.

Nu avem timp de joacă. Doamne ajută!”, a spus Cristian Stan, candidatul PSD pentru Primăria Târgovişte.