sâm. dec. 21st, 2024

www.mariusbuga.ro_images_atutu2„Am avut întâlniri cu cei din aparatul propriu şi am stabilit termene de finalizare a proiectelor europene.

Finalizarea lucrărilor nu înseamnă însă finalizarea proiectului, pentru că proiectul se finalizează când s-a făcut ultima decontare.

Peştera Ialomiţei, termen de finalizare 1 iulie 2015. Palatul Potlogi – 15 octombrie 2015, Casa Soarelui – 1 septembrie 2015. Centrul Social Găeşti – 1 octombrie 2015, Registrul Agricol, zona Şotânga, – 1 noiembrie 2015, Registrul Agricol Moreni – 15 noiembrie 2015, Parcul Industrial Moreni – 30 iulie 2015, Achiziţie echipamente de intervenţie pentru situaţii de urgenţă, este vorba de autofreză – 30 septembrie 2015.

De la Consiliul Judeţean ne-am propus ca documentaţia pentru Parcul de la unitatea militară de la Gară să fie depusă la Fondul de Mediu la 15 iunie 2015, pentru Complexul Sportiv, toată documentaţia să fie finalizată la 1 iunie 2015 şi mai avem Centrul ISU, pe care vreau să-l finalizăm la 1 septembrie 2015.

Pentru fiecare dintre proiectele europene am stabilit responsabili de proiect, am semnăturile lor, cine nu e gata la termenele stabilite pleacă din aparatul propriu la data respectivă.

Nu am de gând să ratez nimic şi nici să mă joc cu cineva care nu înţelege să îşi facă datoria.

Nu este o chestiune nici de glumă, nici de moft al meu, pur şi simplu este nevoie să luăm toţi banii europeni şi trebuie să-i luăm în acest an, pentru că altfel anul viitor trebuie să finalizăm investiţia pe banii proprii şi nu prea îi avem.

Al doilea lucru, dacă nu finalizăm, anul viitor trebuie să dăm toţi banii înapoi. Eu nu am luat niciun minut în calcul o situaţie în care nu aş putea să finalizez unul dintre aceste proiecte.

Pentru fiecare proiect există un coordonator care e vicepreşedinte CJD sau administratorul public.

Pentru ei nu pot discuta în termenii plecării din instituţie cu 1 septembrie, pentru că sunt aleşi de consilieri, dar fiecare vicepreşedinte ştie clar de ceea ce răspunde”, a avertizat Adrian Ţuţuianu, preşedintele CJD.