1 mai 2024

Ţuţuianu avertizează – “Dacă edilii nu sunt pregătiţi, o să avem şi dificultăţi în asigurarea finanţărilor”

www.mariusbuga.ro_images_tutupro„Am simţit nevoia să discutăm aspecte care ţin de finanţarea pe proiecte europene pe perioada 2014-2020, dar şi aspecte care ţin de închiderea finanţărilor pentru perioada 2007-2014, chestiuni care ţin de asocierile Consiliului Judeţean cu Consilii Locale şi aspecte care ţin de Odonanţa 28.

Întâlnirea are loc şi ca urmare a discuţiilor pe care noi le-am purtat în perioada anterioară, de unde am desprins necesitatea ca la 3-4 luni să avem o asemenea întâlnire. Nu ne-am putut ţine trimestrial de ea, dar este cea de-a doua întâlnire anul acesta la care participă 61 de primari, ceilalţi au considerat că sunt foarte bine pregătiţi, sunt foarte cunoscători sau au toate problemele rezolvate în localităţile lor şi nu mai au nevoie de niciun fel de îndrumare de la nimeni.

S-au făcut prezentări pe chestiuni care privesc investiţiile în active fizice, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii agricole şi silvice, investiţii asociate cu protejarea patrimoniului cultural şi alte chestiuni legate de implementarea proiectelor europene prin AFIR.

De asemenea, tot în cadrul acestei sesiuni, s-au lămurit aspectele care ţin de închiderea proiectelor. Au participat şi reprezentanţi ai Programului Operaţional Regional 2014-2020, şi reprezentanţi de la Autoritatea de Management şi conducerea ADR Sud-Muntenia, s-a discutat despre Ghidurile de finanţare care sunt deja aprobate în Comitetul de Monitorizare a POR-ului şi despre Ghidurile aflate în pregătire pe celelalte axe de finanţare POR.

Am clarificat şi aspecte care ţin de finalizarea implementării proiectelor aflate în execuţie pe POR. Au participat la întâlnire şi reprezentaţi de la Ministerul Fondurilor Europene pentru prezentarea Programului Operaţional Infrastructură Mare şi a altor oportunităţi de finanţare prin PODCA sau alte programe de finanţare.

Au fost discuţii cu organismul intermediar de la Piteşti pe proiecte de mediu, discuţii pe probleme care privesc ADI Salubritate şi, de asemenea, discuţii cu reprezentanţii Ministerului Fondurilor Europene şi cu Compania de Apă din Târgovişte. Suntem într-un moment în care închidem un exerciţiu de finanţare şi nu trebuie să avem probleme, şi într-un moment în care deschidem un exerciţiu de finanţare, iar proiectele despre care vorbim înseamnă situaţia colectivităţilor locale peste următorii 5-6 ani.

Dacă până acum s-au făcut finanţări în toate felurile, acum se vor introduce criterii de finanţare şi pe bugetul statului, criterii similare celor impuse la finanţarea pe proiecte europene.

Dacă edilii nu sunt pregătiţi, o să avem şi dificultăţi în asigurarea finanţărilor”, a avertizat preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial