Turiști polonezi ajutați de jandarmii montani dâmbovițeni Jandarmii montani de la postul Zănoaga au acționat în noaptea de 22/23 ianuarie a.c., pentru a ajuta doi turiști polonezi rămași blocați cu autoturismul în zăpadă, pe partea carosabilă din zona Scropoasa, după ce s-au aventurat în Munții Bucegi.
Cei doi turiști, o femeie și un bărbat de 32, respectiv 39 de ani, intenționau să ajungă la ora 23.30 în zona “7 Izvoare”, însă condițiile climatice le-au dejucat planul și au fost nevoiți să apeleze la ajutorul jandarmilor montani. Jandarmii montani ajunși în zona indicată au preluat cei doi turiști polonezi și i-au transportat cu mașina de serviciu, în condiții de siguranță, până la Peștera la un loc de cazare, unde au rămas peste noapte.
Actiunea s-a încheiat, fără probleme, după aproximativ 3 ore.Turiştii aflaţi în dificultate în zona de responsabilitate din Bucegii dâmbovițeni pot apela cu încredere numerele de telefon 0749.058037 / 0749.034639 sau numărul unic de urgenţă “112” pentru a solicita ajutorul jandarmilor montani.
sursa – Jandarmeria Dâmboviţa