lun. dec. 23rd, 2024

www.mariusbuga.ro_images_savoiuDECLARAŢIE POLITICĂ

Aplicarea accizei de 7 eurocenţi susţine dezvoltarea României

Guvernul trebuie sǎ gǎseascǎ soluţii sǎ dezvolte accelerat programul de autostrǎzi pentru a cataliza schimburile  economice între România şi celelalte state ale Uniunii Europene, sǎ atragǎ activitatea economicǎ din centrul Europei cǎtre portul Constanţa si implicit pe întreg teritoriul naţional.

Aplicarea accizei de 7 eurocenţi este o mǎsurǎ necesarǎ pentru reducerea deficitului structural la 1%, conform înţelegerilor cu Uniunea Europeanǎ şi Fondul Monetar, în acelaşi timp cu asigurarea în continuare a programului de dezvoltare de autostrazi, a cofinanţǎrii programelor europene şi a programului naţional de dezvoltare localǎ.

În ciuda faptului cǎ Traian Bǎsescu înţelege foarte bine efectul pozitiv şi imediat pentru creşterea economicǎ şi implicit a înfiinţǎrii de noi locuri de muncǎ fǎrǎ tǎieri de pensii şi de salarii, cautǎ motive de opoziţie vrând sǎ blocheze, aşa cum a fǎcut dintotdeauna, orice iniţiativǎ  de însǎnǎtoşire economicǎ şi dezvoltare a României. În cazul preşedintelui şi al corului de fluierǎtori din Opoziţie, vorbim de purǎ demagogie şi, mai grav, de frica de rezultate macroeconomice pozitive în dreptul Guvernului Ponta.

Deputat PSD Dâmbovița IONUȚ SĂVOIU

Colegiul nr. 7 Titu