28 martie 2024
Trei nepalezi, depistaţi fără forme legale, în Dâmboviţa

Trei nepalezi, depistaţi fără forme legale, în Dâmboviţa

COMUNICAT DE PRESĂ

CETĂŢENI STRĂINI DEPISTATI LA MUNCĂ FĂRĂ FORME LEGALE PE RAZA JUDEȚULUI DÂMBOVIȚA

         Polițiștii de imigrări din Dâmbovița au desfăşurat săptămâna aceasta, o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii muncii ilegale a cetăţenilor străini pe raza judeţului iar în cadrul acţiunii au fost  depistaţi 3 cetăţeni străini din Nepal care desfășurau activități lucrative fără forme legale. Acestora le-a fost revocat dreptul de şedere şi emise decizii de returnare prin care sunt obligaţi să părăsească ţara noastră, în termen de 15 zile. Față de reprezentanții societății comerciale angajatoare a fost aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 40.000 de lei.

Poliţiştii Biroul pentru Imigrări al Judeţului Dâmboviţa au desfăşurat, această săptămână, o acţiune în cooperare cu Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmbovița, pe linia prevenirii și combaterii muncii ilegale a cetățenilor străini, pe raza de competenţă, ocazie cu care au fost verificați mai mulți angajatori cu privire la respectarea legislatiei.
Astfel, în cadrul acţiunii efectuate au fost depistaţi 4 cetăţeni străini din Nepal, toţi bărbați, cu vârste cuprinse între 23 şi 29 de ani, care desfășurau activități lucrative fără forme legale la o societate comercială din domeniul construcţiilor.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că cetățenii străini au intrat legal în România, în baza unor vize de lungă sedere în scop de angajare în muncă, și desfășurau activitați lucrative la un angajator cu contract de muncă, dar fără a avea însă avize de angajare.
Ca urmare a celor constatate, poliţiştii de imigrări au revocat dreptul de ședere cetățenilor străini, pe numele acestora au fost emise decizii de returnare prin care sunt obligaţi să părăsească România în termen de 15 zile, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România.
Totodată, față de reprezentanții societății comerciale angajatoare a fost aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 40.000 lei, în conformitate cu prevederile O.G. nr.25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, republicată, cu modificările și completările ulterioare.


Inspectoratul General pentru Imigrări, prin structurile sale teritoriale, continuă activitățile de prevenire și combaterea şederii ilegale a străinilor prin organizarea de acțiuni cu forțe proprii sau în cooperare cu instituțiile cu atribuții în menținerea unui climat de ordine și liniște publică în rândul comunității noastre, solicitând cetăţenilor străini să acorde interes reglementării dreptului de şedere în România.
Contăm pe respectul dumneavoastră faţă de legislaţia în domeniul migraţiei şi vă invităm să ne contactaţi pentru orice aspect referitor la aplicarea prevederilor legale în domeniu, la tel./fax: 0245207506 sau vizitând site-ul public la adresa www. igi.mai.gov.ro.

BIROUL PENTRU IMIGRĂRI AL JUDEŢULUI DÂMBOVIŢA

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial