23 octombrie 2021
Trei frățiori abandonați de familie luptă să crească mari. “Ei sunt viaţa mea!”

Trei frățiori abandonați de familie luptă să crească mari. “Ei sunt viaţa mea!”

COMUNICAT DE PRESĂ

Povestea fraţilor fotbalişti, 

3 caractere diferite care se completează perfect pe terenul de fotbal

Sunt cu mingea la picior de dimineaţa până seara şi visează să ajungă fotbalişti de succes, la echipe mari! Modelele lor sunt Lionel Messi, Kylian Mbappe şi Cristiano Ronaldo. Cam aşa începe povestea fraţilor Darius, Ştefan şi Alex, de 15, 13, respectiv 12 ani. Orice discuţie purtată cu aceştia duce către fotbal, marea lor pasiune, despre care vorbesc mereu cu entuziasm şi cu zâmbetul pe buze. 

De ceva timp sunt găzduiţi în Centrul de primire în regim de urgenţă, din cadrul Complexului de Servicii Sociale Târgovişte Casa Soarelui, aflat în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa. Au fost la asistent maternal profesionist şi s-a încercat reintegrarea lor în familia naturală, însă rudele de sânge nu reuşesc să menţină condiţiile bune în care ar trebui să crească cei 3 copii.  

Darius este cel mai mare dintre fraţi, cel mai serios şi responsabil. Este caracterizat de către fraţii săi ca fiind “cel mai bun”. Îi ajută pe cei mai mici decât el la orice au nevoie, îi îndrumă şi are grijă de ei. Este un adolescent cu privirea blândă şi vorbeşte puţin, de multe ori doar dacă este întrebat. La rândul său, îi vede pe fraţii săi ca fiind “cea mai pură formă de iubire”: “Ei sunt viaţa mea!”. Joacă fotbal de mic, cel mai des pe post de mijlocaş: “Când joc fotbal mă simt calm, relaxat, uit de toate problemele… cu familia, neajunsurile… uit de tot!”. A jucat doar la echipele şcolilor în care a învăţat, dar îşi doreşte o carieră de fotbalist: “Vreau să ajung la o echipă mare de fotbal, ca Messi, care mereu încearcă să fie cel mai bun!”

Ştefan este cel mai rebel dintre fraţi, cel mai vorbăreţ, dar şi cel mai dur. Darius şi Alex spun despre el că este cel mai puternic. Devine tăcut atunci când trebuie să îşi exprime sentimentele faţă de fraţii săi, preferând să îşi ascundă latura sensibilă: “Păi sunt şi ei tot nişte copii… Nu ştiu ce să spun, sunt fraţii mei, sunt cei mai importanţi…sprijin, refugiu…”. Pe terenul de fotbal locul său este în poartă: “Nu trece nicio minge de mine! Pe terenul de fotbal mă simt puternic, mă simt cel mai bine!”. Ştefan este şi cel mai harnic dintre cei 3 fraţi. Spune că i-ar plăcea să fie tractorist, să lucreze pământul, iar pe viitor ştie sigur că va munci, dar va juca şi fotbal.

Alex, mezinul familiei este “o adevărată lipitoare”, cum îi spun cei din jur. Este cel mai răsfăţat şi cel mai iubăreţ dintre toţi. Spune că nu poate sta fără fraţii săi: “Fraţii mei sunt iubirea, sufletul meu! Darius mă ajută cel mai mult, este bun la suflet, dar mă şi ceartă când nu sunt cuminte. Ştefan este mai dur… dar îl iubesc mult şi pe el”, spune hotărât Alex. Pe lângă fotbal, pentru că şi el joacă tot ca mijlocaş, îi place foarte mult să deseneze peisaje şi maşini. Vrea să devină la fel de celebru ca Ronaldo şi visează să joace la o echipă din Franţa. 

Cea mai mare dorinţă a celor 3 fraţi este să trăiască într-o familie completă! Între timp, îşi pun ghetele de fotbal şi se pregătesc să devină cei mai buni fotbalişti. Sunt caractere atât diferite, dar se completează perfect atât pe terenul de fotbal, cât şi în viaţa de zi cu zi! Deşi nu spun, se iubesc atât de mult încât devin extrem de geloşi când pe unul dintre fraţi îl lovesc fiorii dragostei şi celorlalţi doi li se pare că nu le mai acordă suficientă atenţie. 

Împreună sunt puternici şi reuşesc să depăşească toate momentele dificile. Sunt cu zâmbetul pe buze mai mereu, în ciuda situaţiilor grele pe care le-au trăit. Se bucură de zilele în centru, pentru că “aici sunt condiţii foarte bune faţă de ce era acasă”. 

Nouă ne sunt tare dragi, îi susţinem să îşi urmeze visurile şi încercăm să îi orientăm către echipe de fotbal care fac performanţă!

sursa – DGASPC Dâmbovița

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial