TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

Eveniment

Tragedie pe DN 72A, la Gheboieni. O fetiţă de 9 ani a fost accidentată mortal de o maşină. Şoferiţa – „Îmi pare rău, îmi pare foarte rău!”

O fetiţă în vârstă de 9 ani a fost accidentată mortal, în această după-amiază, pe Drumul Naţional 72A, la Gheboieni.

Copila era împreună cu mama ei şi avea o pisică în braţe, povestesc martorii.

Erau lângă solariile unde au flori, iar la un moment dat cea mică ar fi traversat strada în fugă, spre casă.

Nenorocirea a făcut ca în acel moment să se apropie o maşină condusă de o femeie în vârstă de 35 de ani.

Şoferiţa era în autoturism împreună cu fiica ei, de două luni şi jumătate şi ne-a declarat, în exclusivitate, că nu avea viteză.

Şoferiţa: „Am văzut o fetiţă care s-a smucit, a încercat să traverseze strada, mama ei a tras-o înapoi. Am frânat. Am încetinit. La un moment dat am văzut-o cum a traversat din nou şi efectiv nu am putut să o evit. Nu pot să vă spun exact ce viteză aveam. Îmi pare rău, îmi pare foarte rău„.

Grav rănită, fetiţa a fost transportată la Spitalul Judeţean din Târgovişte, dar din păcate aici inima ei a încetat să mai bată.

Revenim cu detalii despre acest caz cutremurător.

Distribuie:
fb-share-icon
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.