Dum. dec. 22nd, 2024

Tragedie, în această după-amiază, la Râu Alb.

Un bărbat în vârstă de 56 de ani și-a pierdut viața după ce s-a răsturnat tractorul peste el.

Martorii au sunat la 112, iar un echipaj de la ambulanță a ajuns repede la locul solicitării.

Din păcate, salvatorii nu au mai putut decât să constate decesul omului captiv sub utilaj.

”În jurul orelor 16:05, am fost solicitați să intervenim pentru salvarea unei persoane surprinse de un utilaj agricol în localitatea Râu alb de Jos.

Garda de intervenție Voinești a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă cu modul de descarcerare, Detașamentul de pompieri Târgoviște cu o autospecială de descarcerare grea, iar Serviciul de Ambulanță Județean Dâmbovița cu o ambulanță.

După sosirea la locul intervenției, a fost identificată o persoană implicată în eveniment care a fost declarată decedată de către echipajul medical aflat la fața locului. Concomitent au fost luate măsuri de prevenire și stingere a incendiilor”, a precizat ISU Dâmbovița.