Descoperire şocantă într-o locuinţă din Bâldana.
Un bărbat în vârstă de 41 de ani a fost găsit mort, seara trecută, în locuinţa sa.
Din primele cercetări, spun legiştii, omul ar fi decedat intoxicat cu monoxid de carbon.
Apropiaţii omului spun că acesta s-ar fi încălzit cu o instalaţie care folosea benzina.
Trupul fără viaţă a fost dus la Serviciul de Medicină Legală, unde se va face autopsia pentru a se afla cu exactitate cauza morţii.