mar. dec. 24th, 2024

rar1COMUNICAT DE PRESĂ

26.01.2016

Ref. : Reprezentanțele Registrului Auto Român vor avea, în fiecare zi de joi, program de lucru cu publicul în intervalul 8,00 – 20,00

Începând din luna februarie, programul de lucru cu publicul al reprezentanțelor Registrului Auto Român va fi modificat, o zi pe săptămână. Astfel, în fiecare zi de joi, clienții vor putea beneficia de serviciile RAR până la ora 20.00, măsură posibilă prin decalarea corespunzătoare a programului de lucru pentru o anumită parte din angajații RAR.

Considerăm că este o decizie firească din partea unei instituții care își respectă clienții, întrucât există persoane care nu își pot neglija unele activități în prima parte a zilei. În funcție de interesul publicului față de această inițiativă, vom evalua posibilitatea extinderii ei”, declară ing. George Dincă, Directorul General al Registrului Auto Român.

În prezent, în reprezentanțele RAR, programul cu publicul se desfășoară în intervalul orar 8.00 – 16.00 de luni până joi, respectiv 8.00 – 13.30 în zilele de vineri.

Vă reamintim că obținerea unei programări pentru activitățile RAR este posibilă în două moduri:

  • Completând corect și complet toate datele din formularul pus la dispoziție pe pagina www.rarom.ro

  • Apelând serviciul Call Center la numărul cu tarif normal 021-9672.