Dum. dec. 22nd, 2024

În perioada 15 martie – 15 aprilie 2011, în întreaga ţară se desfăşoară campania “Luna Pădurii”, eveniment care reprezintă o modalitate de sensibilizare a publicului şi a factorilor decizionali, cu privire la importanţa pădurilor, a rolului lor esenţial în menţinerea echilibrului ecologic. Pădurea reprezintă aurul verde al Pământului, fiind cel mai important factor stabilizator al mediului înconjurător. Pentru supravieţuirea ei întreaga populaţie trebuie să ocrotească pădurea. Tot ce lezează pădurea, lezează mediul, deci – viaţa umană ! Padurea contribuie la întreţinerea vieţii pe pământ (prin producerea oxigenului şi absorbţia dioxidului de carbon), filtrează aerul de impurităţi, constituie o veritabilă barieră biologică contra poluării, contribuie la ionizarea aerului, distruge microbii prin emanaţii de fitoncide, asigură apa limpede şi curată, atenuează extremele climatice şi reduce viteza vântului, ocrotind pe om şi contribuind la creşterea calităţii vieţii pe pământ. Din nefericire, anual în România se pierd sute de hectare de pădure din cauza incendiilor, pagubele fiind cu atât mai mari dacă ţinem seama de consecinţele pe care acestea le presupun pe termen scurt (modificarea peisajului, dispariţia faunei sau florei, uneori aparţinând speciilor rare) sau pe termen lung (reconstituirea biotopului). Cicatrizarea rănilor pădurilor se face prin reîmpădurire, dar ambianţa originală a pădurii este foarte dificil de restaurat şi durează ani. Incendiu în pădure poate fi provocat accidental prin descărcări electrice atmosferice, din cauza secetei şi vântului atunci când solul şi litiera se usucă în ritm accelerat, eliberând substanţe volatile ce favorizează propagarea incendiului, dar de cele mai multe ori este provocat de acţiuni neglijente ale omului. În această perioadă, dat fiind cantitatea de vegetaţie uscată existentă, sursele care pot provoca incendii sunt: focurile de tabără, focurile utilizate pentru prepararea mâncării, jocul copiilor cu focul, jarul sau scânteile purtate de vânt şi propagarea incendiului de la arderea vegetaţiei uscate şi a miriştilor. În vederea evaluării şi diminuării riscului de incendiu la fondul forestier, anual, inspectorii de prevenire din Inspectoratul pentru Situaţii de urgenţă „Basarab I” Dâmboviţa execută controale de prevenire la Ocoalele Silvice din judeţ şi periodic, acţiuni de informare preventivă, atât cu privire la măsurile de prevenire a incendiilor de pădure, cât şi la modul de comportare în cazul producerii lor. Pentru prevenirea producerii unor evenimente care duc la distrugerea vegetaţiei, fondului forestier sau altor bunuri din zonele împădurite, deţinătorii şi administratorii de păduri au obligaţia de a lua măsuri de protecţie antiincendiu. Pentru formarea unui comportament preventiv adecvat al cetăţenilor atunci când merg să se relaxeze la o plimbare prin pădure, la un grătar în aer liber, reamintim câteva măsuri ce trebuie respectate pentru prevenirea incendiilor la fondul forestier:  respectaţi instrucţiunile personalului silvic;  instalarea corturilor şi grătarelor se face numai în locurile de popas special amenajate în acest sens, având la îndemână mijloace pentru stingerea focului;  pregătiţi focul pentru prepararea mâncării doar în locuri special amenajate, cât mai îndepărtate de vegetaţie şi în nici un caz pe timp de secetă excesivă ori în condiţii de vânt;  nu lăsaţi niciodată focul nesupravegheat;  înainte de plecare asiguraţi-vă că focul este stins. Stropiţi cenuşa cu apă, până ce jarul este stins complet;  dacă întâlniţi focuri lăsate de alţii, stingeţi-le;  supravegheaţi în permanenţă copiii;  resturile de ţigări nu se aruncă la întâmplare;  menţineţi curăţenia în pădure: aruncaţi în locurile special amenajate hârtiile, resturile de mâncare ori sticlele;  anunţaţi imediat orice incendiu pe care il observaţi la 112 ! * * * Atunci când sunteţi surprins de un incendiu de pădure, vă recomandăm: o Nu intraţi în panică! o Îndepărtaţi-vă de incendiu! o Anunţaţi pompierii, sunând la 112-apel de urgenţă! o Dacă fumul este dens, acoperiţi-vă nasul şi gura cu o batistă sau cârpă curată! o Dacă hainele v-au luat foc, protejaţi-vă faţa şi rostogoliţi-vă pe pământ pentru a stinge flăcările! Cetăţeni, nu uitaţi ! Prevenind incendiile de pădure, protejaţi viaţa, mediul şi bunurile. Compartiment Informare şi Relaţii Publice – I.S.U. „Basarab I” Dâmboviţa