COMUNICAT DE PRESĂ
Mai presus de orice clasificări
există un nu-știu-ce ori ceva
Sâmbătă, 20 mai, de la orele 19:00, are loc în Sala Mare a Teatrului Tony Bulandra din Târgoviște, avanpremiera unui spectacol mult așteptat – TAKE, IANKE și CADÎR
Un spectacol de Mc Ranin, cu o distribuție de excepție: Constantin Dinulescu în rolul lui Cadîr și Carmen Ionescu în rolul Saftei, ambii de la Teatrul Național București, Mircea Andreescu – Take, Corneliu Jipa – Ianke, Sebastian Bălășoiu – Ionel, Ana Maria Carablais – Ana.
Piesa lui Victor Ion Popa, scrisă în 1932, surprinde caracterul intercultural al târgurilor moldovenești din acea vreme. Povestea celor trei prieteni, Take, românul simplu și bonom, Ianke, evreul șiret și palavragiu și turcul înțelept și blând – Cadîr, înfățișază mediul multietnic și multicultural din perioada interbelică. Negustori modești, înzestrați cu omenie și cu inteligență nativă, cei trei protagoniști sunt legați de o prietenie sinceră ce nu ține cont de barierele religioase și sociale; locuiesc în case identice, își împart mâncarea și nu își fac concurență. Trecerea liniştită a zilelor este zdruncinată de venirea lui Ionel (fiul lui Take) şi a Anei (fiica lui Ianke), tineri plecaţi la Bucureşti pentru studii. Intenția celor doi de a se căsători ameninţă să le strice liniştea. Deşi îşi iubesc copiii, refuză să se cumetrească, pentru că Take se teme de certuri, iar Ianke de faliment. Echilibrul este restabilit de Cadîr, prietenul tăcut care pune la cale un plan care să-i mulţumească pe toţi şi să închidă şi gura târgului.
Constantin Dinulescu: Piesa la care repetăm, „Take, Ianke și Cadîr”, este o piesă arhicunoscută publicului nostru, dar totdeauna revăzută cu plăcere în diverse variante, cu diverse distribuții. Este o piesă care, în ciuda debutului ei, când a fost primită cu rezervă, a câștigat simpatia publicului, pentru că politicul nu este implicat nicicum, jocurile economice nu au ce căuta. Piesa este nepătată de pasiunile timpului nostru. Publicul se regăsește în ea, pentru că este profund umană. Aceasta, cred eu, că este prima mare calitate a acestui text, scris de un om care se pricepea într-ale teatrului. Construcția lui tehnică este ireproșabilă, iar modul de abordare a conflictului este așa de uman și așa de frumos tratat, încât ne întoarce cu privirea la un mare adevăr religios: Iubirea este legătura care poate face lumea fericită.
Corneliu Jipa: Se iau un român, un evreu, un turc și se amestecă. Iese o cafea turcească în nisip românesc, dar cusher. Dacă se mai adaugă și un strop de coniac interbelic iese cu caimac. Cam aste e „Take, Ianke și Cadîr”. O cafea cât o șampania. Acidulată cât să dea pe dinafară în hohote de râs și-n noduri de lacrimă. Arome din trecut cu caracter contemporan în care e foarte posibil să vă regăsiți. Halal!
Sebastian Bălășoiu: Este o bucurie foarte mare să mă aflu pe scenă alături de acești oameni extraordinari. Rolul meu este așa cum ai privi pentru prima oară, afară, pe fereastră, încercând să observi toate elementele din câmpul vizual: pomi, acoperișuri, ferestre, cer, oameni, nori, păsări, stâlpi de înaltă tensiune. Totul trebuie cuprins și totul esențializat… astfel încât mai multe nu pot spune, pentru că, vorba textului: „Vorba lungă, sărăcia omului!”
Spectacolul „Take, Ianke și Cadîr” se anunță a avea viață lungă, având în vedere că se va juca cu casa închisă… casă închisă chiar cu mai bine de o săptămână înainte de eveniment!
