Trei bărbaţi care braconează urşi, folosind metode barbare, sunt cercetaţi de autorităţile din Dâmboviţa. Indivizii au prins un animal într-un laț şi l-au ucis apoi lent cu ajutorul unei suliţe.
Paznicii de vânătoare i-au surprins când hăcuiau prada. La audieri, unul dintre ei a recunoscut că au mai pus o capcană în apropiere. Poliţiştii au mers la locul indicat şi au găsit un al doilea animal, zbătându-se în laț.
Ursul agăţat în capcană, într-o poziţie chinuitoare, lupta să se elibereze.
Marius Buga, ProTV: “La faţa locului au fost mobilizaţi jandarmii. Aceştia sunt înarmaţi. Au avut grijă ca în zonă să nu mai fie oameni care să fie puşi în pericol.”
Oamenii stau încordaţi. Animalul este tânăr şi viguros. Dacă scapă, poate ucide. Este aşteptat un medic veterinar, care să tranchilizeze ursul.
Acesta este, totuşi, un final fericit. Sălbăticiunea va fi redată pădurii. Cei care au instalat capcana au mai omorât un urs, acum câteva zile. Paznicii de vânătoare i-au prins în flagrant, când tranşau şi jupuiau animalul. Unul dintre ei a trecut la ameninţări.
Emanuel Folae, paznic de vânătoare: “S-a ridicat şi l-a ameninţat pe colegul meu cu cuţitul, a spus că-l taie, c-o să aibă grijă de noi. Atunci ne-am autoapărat cu sprayul”.
Indivizii, care au între 39 şi 44 de ani, au declarat că au vânat animalul, ca să mănânce carnea. Ursul ucis un exemplar de 3 ani şi 150 de kilograme, nu atacase şi nu făcuse pagube în zonă. La audieri, unul dintre bărbaţi a recunoscut că nu departe se mai afla o capcană. În această dimineaţă, doi oameni au auzit mormăielile animalului care suferea.
Femeie: “Se văita mai mult, mă, zic, ce să fie, ne-am dus şi ne-am uitat amândoi”.
Bărbat: “Când ne-am uitat, o mogâldeață mişca mereu”.
Anchetatorii trebuie să verifice acum dacă braconierii nu au acţionat cumva la comandă. Este posibil să fi avut clienţi pentru animalul ucis cu atâta cruzime.
Domokos Csaba este bilog la Grupul Milvus. A participat la mai multe acţiuni de eliberare a urşilor prinşi în laț. Este de părere că astfel de întâmplări sunt doar vârful icebergului.
Domokos Csaba, Biolog Grupul Milvus: “Aproape în fiecare sat tradiţional există o persoană, două care se pricepe la aşa ceva. Aceste lațuri se montează cu zecile, de fapt, sau chiar mai multe şi după aceea se verifică din când în când.”
Cercetările îl vizează şi pe tatăl unuia dintre braconieri, un bărbat de 74 de ani, suspectat că i-a ajutat cu transportul. Localnicii spun că cei trei nu sunt sărmani şi este absurd că scopul braconajului să fi fost hrana. Fondul de vânătoare Runcu, unde a avut loc totul, se întinde pe 10.000 de hectare şi găzduieşte circa 80 de urşi.
sursa – Ştirile ProTV