24 aprilie 2024

TOAMNA PROTESTELOR! Polițiștii sindicaliști, nemulțumiți!

01.10.2010 Federaţia Sindicatelor Naţionale ale POLIŢIŞTILOR şi PERSONALULUI CONTRACTUAL îşi exprimă surprinderea şi indignarea pentru deturnarea realităţii făcută de Preşedintele României, în legătură cu mitingul de protest desfăşurat la Bucureşti, în 24 septembrie 2010. Toate declaraţiile destinate publicului şi toate aprecierile îndreptate către sindicalişti nu au făcut decât să amplifice speculaţiile unor persoane şi grupuri de interese, atrase de acest protest. Folosirea mitingului ca suport pentru speculaţii oportuniste a amplificat indignarea poliţiştilor. Ei au constatat astfel un nou abuz al celor care vor să preia şi să manipuleze imaginea pozitivă a poliţiştilor, folosind-o pentru dueluri politice. Participarea poliţiştilor nu a fost dirijată şi nici sponsorizată de vreun partid sau grupare politică. Protestul poliţiştilor şi succesul său public au fost consecinţa ignorării sistematice a tuturor scrisorilor oficiale pe care sindicatele le-au trimis Preşedintelui şi CSAT, prim-ministrului şi altor demnitari, pentru a deschide un dialog cu poliţiştii, prin reprezentanţii lor sindicali. Nu s-a răspuns la nici una dintre scrisorile oficiale care au fost expediate, nici măcar după scurgerea termenului prevăzut de lege pentru acest tip de corespondenţă! Pentru a analiza cauzele care au determinat protestele publice, FSNPPC a solicitat noului ministru al Administraţiei şi Internelor, Traian Constantin IGAŞ, o întâlnire de urgenţă. De asemenea, solicită şi prezenţa premierului la întâlnirea respectivă. La întâlnire se vor stabili de comun acord primele măsuri urgente – privind asigurarea logistică – pentru normalizarea funcţionării sistemului de ordine publică şi acordarea drepturilor angajaţilor. Toate înţelegerile stabilite vor fi înscrise într-un document, semnat de participanţi şi, pe acelaşi document, se vor specifica şi măsurile care vor constitui, la un termen precis, etapa a doua a rezolvărilor. Solicitarea FSNPPC este întrutotul conformă cu declaraţia preşedintelui Romaniei, dl. Traian BĂSESCU, cu privire la atribuţia Guvernului de a găsi soluţii pentru rezolvarea revendicărilor. În situaţia în care se va refuza întâlnirea, premierul şi ministrul Administraţiei şi Internelor devin răspunzatori, prin neimplicare, pentru eventualele proteste şi consecinţele acestora. Biroul Executiv IGPR face un prim pas de solidaritate socială Şeful IGPR, Petre TOBĂ a insistat pe lângă noul ministru al Administraţiei şi Internelor, Constantin Traian IGAŞ, să deblocheze una dintre cele mai grave probleme actuale pe care le are personalul din M.A.I.: dificultatea de a plăti creditele bancare, după reducerea cu 25% a drepturilor salariale. La iniţiativa şefului IGPR, ministrul IGAŞ a semnat, astăzi 5 oct. 010 un ordin prin care deleagă şefilor de IPJ competenţa de a lua legătura cu reprezentanţii filialelor bancare, pentru a identifica soluţii viabile pentru aducerea personalului din M.A.I., care este debitor băncilor, în situaţia de a-şi putea continua, în mod decent, relaţia cu băncile respective. Se vor pune în discuţie: reevaluarea costurilor totale ale creditelor, modificarea frecvenţei de plată a ratelor şi dobânzilor aferente; reeşalonări şi refinanţări ale creditelor. Trebuie remarcat că noul ministru al Internelor se implică energic în această problemă extrem de gravă din viaţa personalului din subordine şi cere ca până vineri 8 octombrie a.c. rezultatele negocierilor dintre şefii IJP şi filialele băncilor să fie transmise la IGPR. Faţă de această iniţiativă se poate emite o diversitate de păreri. Biroul Executiv al FSNPPC consideră şi recomandă însă, pentru început, drept importantă informaţia în sine. Informaţia a fost confirmată, la ora 14:00 de către şeful IGPR. Acum, este important răspunsul băncilor. Oricum, după mai multe luni în care fostul ministru Blaga a evitat discutarea oricărei probleme sociale,desolidarizându-se explicit de problemele poliţiştilor şi ale personalului contractual, apare o schimbare de atitudine. FSNPPC va urmări cu toată atenţia evoluţia soluţionării ordinului ministerial şi va informa sindicaliştii, cu atât mai mult cu cât problema a fost înscrisă în revendicările sale de bază (tipărite şi în broşura care a deschis seria protestelor de toamnă ale poliţiştilor şi personalului contractual). Biroul Executiv Central CONTINUAREA ACŢIUNILOR DE PROTEST SINDICAL Referitor la participarea membrilor FSNPPC la mitingul de protest din data de 7 oct.2010, în Bucureşti, Biroul Executiv face următoarea precizare, pentru toţi membrii săi: Mitingul programat, anterior, pentru 07.oct.010, în Ziua Internaţională a Muncii Decente, a fost reprogramat la o dată ulterioară care va fi anunţată din timp, tuturor sindicaliştilor şi presei. Miercuri, 6 octombrie a.c. liderii marilor confederaţii sindicale se vor întâlni pentru a conveni un calendar al protestelor publice. În funcţie de noul calendar, FSNPPC îşi va planifica desfăşurarea propriilor activităţi. În ceea ce priveşte priorităţile interne, Biroul Executiv informează următoarele: În urma schimbării ministrului Administraţiei şi Internelor, după mitingul de protest din 24 septembrie, 2010; şi, mai ales, a depunerii, de către FSNPPC a unor scrisori de informare la Parlamentul European şi la Comisia Europeană, privind subfinanţarea Sistemului de siguranţă publică din România; şi despre abuzurile făcute asupra poliţiştilor, Biroul Executiv a cerut o întrevedere cu noul ministru. Este de dorit ca în urma întrevederii şi a consultărilor, cu dl. ministru Traian-Constantin IGAŞ, să se producă unele schimbări în revendicările sindicale formulate de poliţişti şi de personalul contractual din M.A.I. Dacă însă întrevederea solicitată se va amâna fără o justificare solidă; sau dacă rezultatele ei vor fi la fel de nesatisfăcătoare ca acelea avute la consultările cu vechiul conducător al Internelor, atunci FSNPPC îşi va reîncepe, cu mai multă energie protestele. De această dată, acţiunile sindicale ale poliţiştilor şi personalului contractual au o mai largă mediatizare şi o simpatie crescută din partea publicului precum şi susţinere din partea autorităţilor europene. Prin urmare, FSNPPC recomandă tuturor membrilor săi, pentru perioada următoare, să nu răspundă provocărilor, care s-au diversificat şi s-au înmulţit; şi să culeagă cât mai multe date concrete despre abuzurile îndreptate împotriva poliţiştilor şi personalului contractual. Biroul Executiv Central

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial