“Ziua Națională a României a fost sărbătorită la Titu prin ceremonii de depuneri de coroane, precedate de ofiicierea unor slujbe religioase, care au avut loc la Monumentul Eroilor Căzuţi în Primul Război Mondial, de la Titu-Târg şi la Monumentul Eroilor Revoluţiei Române din Decembrie 1989 din Titu-Gară”.
Alături de Primarul Traian NICULAE, Viceprimarul Vlad OPREA, Deputatul Ionuţ SĂVOIU, consilieri locali, membri ai partidelor politice, cadre didactice, elevi, şi cetăţeni ai oraşului Titu, au participat cadre militare ale unităţii U.M. 01922 Boteni, aparţinând Forţelor Aeriene, reprezentate de comandantul acesteia – colonelul Istrate”, se arată într-o informare remisă redacţiei noastre de Primăria Titu.