2 mai 2024

Titu – Controale în stradă

rtituAcţiune a poliţiştilor din Titu, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Titu, în colaborare cu Secţia nr. 13 Poliţie Rurală Titu, au organizat o acţiune pe raza de competenţă, pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă civică şi pentru creşterea gradului de siguranţă a cetăţenilor.

Astfel, au fost controlate peste 30 de autovehicule şi verificate 45 de persoane.

În urma neregulilor descoperite, poliţiştii au aplicat 34 de sancţiuni contravenţioanle, în valoare de 9.320 de lei.

Dintre acestea, 18 au fost pentru încălcarea normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice prevăzute de Legea 61/1991 şi 4 conform HG 1373/2008 privind reglementarea furnizării şi transportului rutier de bunuri divizibile pe drumurile publice din România.

Totodată, 12 conducători auto au fost amendaţi ca urmare a nerespectării regulilor de circulaţie prevăzute de OUG 195/2002.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial