TINERII IUBESC NATURA
În perioada 19-23 august 2024 s-au derulat activitățile practice ale proiectului “TINERII IUBESC NATURA”, proiect cofinanțat de Consiliul Județean Dâmbovița și implementat de Asociația Ecologică Floare de Colț în parteneriat cu Școala nr. 4 Moreni – Profesor coordonator Mirela Vasile. Beneficiarii direcți ai acestui proiect au fost 22 de elevi ai mai multor școli sau organizații din județul Dâmbovița (Colegiul Național ”I.L. Caragiale” Moreni, Colegiul Național ”Ienăchiță Văcărescu” Târgoviște, Colegiul Național ”Constantin Cantacuzino” Târgoviște, Școala Gimnazială Văcărești și Școala Gimnazială Iedera de Jos – Profesor coordonator Mădălina Murătoreanu), coordonați de monitori din cadrul asociației.
Scopul taberei a fost: promovarea unui stil de viaţă sănătos și combaterea excesului de greutate în rândul tinerilor din județul Dâmbovița, prin participarea la activităţi tematice, în domeniul turismului montan specializat, iar organizatorii taberei au ales ca „sală de clasă” o zonă minunată din Parcul Natural Bucegi, respectiv valea Ialomiței, la confluența sa, cu afluenții Rătei și Raciu, adică la limita dintre masivele Bucegi și Leaota. Programul a fost structurat în funcție de prognoza meteo și de condiția fizică a participanților.
În ziua de start tinerii au participat la o primă drumeție pe Valea Doicii, o vale ascunsă și plină de mister, tributară și ea râului Ialomița, în zona Hidrocentralei Moroeni – Gâlma.
Fiind într-o zonă plină de monumente tehnice (Hidrocentrala Dobrești – 1932, Hidrocentrala Moroeni – Gâlma – 1955, Banda rulantă Lespezi – Lotul 4 – 1975) tinerii au parcurs a doua zi, un frumos traseu, plecând din valea Ialomiței, apoi au intrat pe o veche potecă, până la captarea de pe pârâul Raciu. De asemenea, ei au primit informații despre obiectivele pe lângă care au trecut, li s-au arătat marcajele turistice, dar și cele specifice Parcului Natural Bucegi sau Rezervațiilor pe care le-au străbătut.
După amiază, a urmat lecția teoretică despre folosirea busolei și a fișei de orientare, apoi proba practică, constând într-un alert concurs de orientare sportivă, cu busola, folosind fișe cu vize și repere. Oboseala zilei și-a spus cuvântul, somnul venind în sfârșit, după câteva jocuri desfășurate în curtea primitoarei pensiuni Casa D`Oica.
A treia zi a fost dedicată unei drumeții pe valea Răteiului, unde tinerii au participat la proba de speologie, luând contact cu lumea subterană în Peștera cu Două Intrări și Peștera Onicăi. Echipați corespunzător, ei au făcut cunoștință cu diversitatea lumii subterane, parcurgând adevărate labirinturi, iar adrenalina i-a însoțit permanent în aventura lor.
Penultima zi a fost alocată probelor tehnice (cățărare tip manșă și coborâre în rapel, cu asigurare) în zona podului peste Rătei. Tinerii și-au învins teama și au participat cu entuziasm la aceste probe, încurajându-se reciproc. Seara, la focul de tabără, ligheanul cu gogoși calde „a aprins” și el spiritele, iar tinerii, încadrați de monitori, s-au prins în hora mare sau în apriga sârbă. Sub clar de lună, acordurile de chitară măiastru strunite de David Mălăuț, vechi montaniard și trubadur, i-au împins pe tineri la ascultare și reverie.
Ultima zi, a fost una a bilanțului: clasamente, diplome, insigne, tricouri, fotografii, multe îmbrățișări și promisiuni de revenire în zona montană. Împreună cu inimoasele profesoare Mirela Vasile și Mădălina Murătoreanu, dar și cu personalul pensiunii am reușit să-i facem pe cei 22 de tineri, să adopte un stil de viață sănătos, cu mâncare proaspătă și variată, departe de obișnuitele tentații gen ”fast food”, cu multă mișcare în aer liber și cu experiențe inedite, pe care le-au trăit din plin, mai departe de telefoane și mai aproape de natură.
După cinci zile, pline de activități multiple (prezentări teoretice, dar și concursuri sau drumeții), tinerii dâmbovițeni au revenit pe meleagurile natale cu un nou bagaj de cunoștințe primit în cadrul unor lecții non-formale, în aerul curat al muntelui. Imaginile anexate ni-i arată în multitudinea de activităţi la care au participat.
Bocanciu Ileana
Preşedinte AEFC, coordonator proiect