Timp de 4 zile, Găeştiul va fi în sărbătoare. Unii dintre cei mai în vogă artişti vor concerta la 519 ani de atestare documentară a oraşului.
Pe 20 iulie circulaţia va fi oprită în centru, unde va fi amenajată o scenă imensă pe care vor urca: Constantin Enceanu, Cristina Vasiu, Liviu Teodorescu, Lidia Buble şi Voltaj. Prima seară se va încheia şi cu un foc de artificii. Distracţia va continua vineri, sâmbătă şi duminică, în Parcul Central, cu artişti de muzică populară şi uşoară.
“Ședința festivă dedicată acestor zile va avea loc în data de 19 iulie 2017, orele 12, la Casa de Cultură, ocazie cu care vor fi premiate 28 de cupluri care sărbătoresc 50 de ani, respectiv 60 de ani de căsătorie”, a precizat primarul Grigore Gheorghe.