vin. dec. 27th, 2024

“Din păcate, constatăm cu toţii cu regret că această atitudine iresponsabilă a devenit o constantă a preocupărilor colegilor noştri din Consiliul Local.

Discutăm de o situaţie foarte, foarte gravă. Lucrurile sunt deosebit de periculoase şi putem vorbi chiar de o încălcare foarte gravă a obligaţiilor pe care colegii noştri le au în calitate de consilieri locali.

Mai devreme am avut o întâlnire cu cei care vroiau să vândă acele centrale termice în condensaţie. Colegii de la PDL nu au venit nici măcar la acea întâlnire.

Doi dintre colegii de la PP-DD au fost prezenţi, dar înainte de şedinţa de Consiliu Local au ales să părăsească sala, din păcate, din considerente de disciplină de partid.

Preţurile la care se doresc a fi achiziţionate acele centrale termice sunt exorbitante. (…)

Această soluţie de infuzie masivă de capital la SC Termica SA nu poate continua la infinit, dar la acest moment nu există altă soluţie. Investitorul respectiv ne-a confirmat că mai devreme de 6 luni de la momentul demarării lucrărilor nu se puteau pune în funcţiune acele centrale.

Dacă vorbeam de aceste investiţii la nivelul lunii septembrieoctombrie 2012, vă daţi seama că la acest moment acea investiţie ar fi fost nerealizată. Ea ar fi fost gata în februarie-martie 2013. Acestea sunt coordonatele în care suntem nevoiţi să ne desfăşurăm activitatea”, a descris Cristian Stan situaţia dezastruoasă.

“Consecinţele ar fi foarte grave. Trebuie să golim toată instalaţia, iar apa este foarte scumpă.

Trebuie să păzim toate punctele termice, penalităţile curg în continuare, inclusiv la factura de gaze şi la eşalonare. După şedinţă o să iau legătura cu cei de la gaze, sunt obligat să fac asta, o să-i anunţ de noua şedinţă de joi dimineaţă. O să-i rog, în caz că se va aproba majorarea de capital joi, să ne accepte să trimitem prin fax doar copia de pe ordinele de plată.

Bineînţeles o să trimitem şi o copie de pe hotărâre şi cred că vor fi rezonabili şi ne vor lăsa. Punctele termice, reţelele sunt ale primăriei, ne sunt concesionate nouă, sunt pe domeniul public şi aparţin primăriei, nu nouă.

Nu ştiu cine îşi asumă responsabilitatea întreruperii acestui serviciu în plină iarnă”, a menţionat Ion Popescu, directorul Termica Târgovişte.

“Nu puteam să susţin în plen, la vot, trebuia să mă abţin.

Primarul este buba, nu asculta efectiv de nimeni, este de rea credinţă. A făcut-o cu intenţie ca să debranşeze cetăţenii de la sistemul centralizat.

Vă aduceţi aminte de Marea debranşare? Cine o făcea? Firma Biandra, unde primarul Boriga a fost director. Deci a fost rea credinţă.

În iunie 2008, în Târgovişte, erau 9500 de apartamente branşate la SC Termica. Eu am ajuns la exasperare. Eu l-am ajutat să ajungă primar.

I-am spus că trebuie să continue investiţiile la Termica, mai ales că din 2008 nu s-a mai dat un leu pentru investiţii. Le-am spus să vadă cum au făcut celelalte municipii din ţară, dar degeaba, nu ascultă de nimeni.

Nu credeţi nimic din ce spune primarul, pentru că minte, este un impostor”, a spus Liviu Iorga, fost consilier PDL.