mie. dec. 25th, 2024

Sancționați contravențional pentru aplicarea de grafitti pe vagoanele unui tren În noaptea de 23/24 august 2010, în jurul orei 02:00, Postul de Poliție Transporturi Feroviare Târgoviște a fost sesizat de conducătorul de tren M. Viorel, că în apropierea unei garnituri de tren se află mai multe persoane. La fața locului s-a deplasat lucrătorul de serviciu din cadrul Postului de Poliție, care a constatat următoarele: În apropierea garniturii unui tren din stația C.F. Târgoviște un grup de persoane încercau să murdărească mai multe vagoane prin aplicarea pe acestea a unor desene de tip grafitti, motiv pentru care polițistul a procedat la somarea lor. Întrucât aceștia nu s-au conformat somațiilor, lucrătorul de poliție a procedat la urmărirea persoanelor în cauză pe Bulevardul Carol I, până în dreptul Inspectoratului Județean de Jandarmi Dâmbovița, unde o patrulă de jandarmi, auzind somațiile acestuia, a procedat la prinderea și identificarea următoarelor persoane: M.C.I. de 17 ani, C.A., de 17 ani, B.G.I., de 17 ani, C. Ionuț, de 20 de ani, T.B.M., de 16 ani, P.M.C., de 17 ani, P.A.S.V, de 16 ani și G.V.E, de 17 ani, toți din municipiul București și D. Alexandru, de 20 de ani, din municipiul Târgoviște. Persoanele în cauză au fost sancționate contravențional conform art. 2 pct. 16 din Legea 61/1991 M.