“Mă stric de râs când văd că pe la evenimentele astea stâlcite de „savanţii” locali se atârnă tot felul de confraţi, zice-se „parteneri media”. Adicătelea, să mă iertaţi, vă spun cum văd eu treaba, astea sunt nişte tinichele atârnate de coada evenimentului, plătite frumos deşi ele zdrăngăne urât.
Şi nu ştiu cum se face că partenerii, pardon, partenulii ăştia media au un spirit de turmă ceva de speriat.
Acu’, la feştelita Crizantemă, dacă citiţi lista partenulilor, vă apucă ameţeala. Ăştia n-au ciripit nimic înaintea evenimentului, atunci când era treaba lor să-l promoveze, sau dacă or fi făcut-o, atâta audienţă au avut că sălile au fost pe jumătate goale. Dacă am să vă spun câte bilete s-au vândut pe bune, o să vi se facă dor de Crizantemele de pe vremea lui Ceauşescu, atunci când umblai cu Kent-ul să cumperi un bilet la romanţe. Poate lumea nu ştie, dar preţul real al unui abonament se ridică, în condiţiile astea de criză, la 10 milioane lei vechi.
Mare mi-a fost surpriza când un artist lăsat la vatră s-a apucat să laude pe scenă, între două zbierături, nu-ş ce sponsor care a cumpărat la preţul subvenţionat de stat, atenţie, nu-ş câte abonamente. Mă întreb şi eu: care a fost sponsorizatul? Banca sau festivalul? Eu zic că banca, fiindcă a cumpărat fiecare abonament cu 9 milioane lei vechi mai ieftin decât preţul lui real.
Apropo de această neînţelegere, am să trec la una şi mai gogonată, cea a acestor aşa-zişi „parteneri media”, care nu pricep că intrând într-o astfel de colaborare cu organizatorii, nu pot încasa de la ei parale publice.
Motivul este atât de simplu, încât mi-e teamă că nu-l vor înţelege: parteneriatul, că de-aia se cheamă aşa, presupune servicii reciproce. Adică ei să zică de festival şi festivalul să zică de ei. Şi după câte am auzit în sală, festivalul a zis de ei fără să le ia parale. Invers însă, aud că ei s-au angajat să zică de festival pe parale multe. Dacă or fi făcut şi niscaiva contracte de „parteneriat” pe banii statului, dăştepţii ăştia toţi sunt numa’ buni de legat în buchet şi oferiţi poliţiei.
Ca să nu mai spun că am auzit că nişte partenuli media din târla recitată insistent de prezentatori pe scena „Crizantemei de Aur” s-au apucat să-i beştelească pe unii dintre organizatorii evenimentului, uitând că s-au angajat să fie „parteneri”. E ca şi cum după ce-au semnat actele de mariaj la primărie, s-au apucat să scrie pe facebook că le sunt curve nevestele! Ce brambureală e-n capu’ ăstora de se împopoţonează cu zorzoane de parteneriat media, când ei sunt vai mama lor, cu incerte studii cacademice paralele cu presa.
Şi ca să bage la cap unii şi alţii de ce mă râd cu lacrimi de turma locală de partenuli, am să vă spun că unii dintre ei au nevoie de 2-3 zile ca să facă public ce-au văzut la gala de duminică. Partenulii ăştia prestează la eveniment ca la parastasul de 3 zile! Uite că „Jurnal de Dâmboviţa” şi-a făcut datoria să scrie luni două pagini despre evenimentul (ex)terminat de organizatori duminică seara. O fi şi ăsta un motiv pentru care primarul m-a lăudat în gală pe mine şi nu pe partenulii media.
Ieri, de exemplu, am citit într-un ziar de pe malu’ Dâmboviţei cum că-n ultima seară, la gală, opereta naţională a venit cu canţonete în spectacolul „Paris, mon amour”, când ei, de fapt, au cântat şansonete. Şi de-atâta preţizie, pe partenulul media care a vorbit de gală nu l-a dus capu’ să publice numele câştigătorului Trofeului „Crizantema de Aur”.
În schimb, a avut grijă să scrie că italianul din seara a doua a festivalului a cântat în recital canţonete, când bietu’ „canţonetist” n-a avut nici din greşeală vreuna în repertoriu şi nici vocea la el. Doar dacă partenulii consideră canţonetă tema muzicală din celebrul film despre mafioţi „Naşul”. E greu să faci din partenuli parteneri, că decât cu atâţia proşti la laudă, mai bine cu un deştept la critică!”, scrie Teodor Vasiliu, în editorialul său din Jurnal de Dâmboviţa.
