Autorul unui furt de componente ale căii ferate, prins în flagrant de polițiștii dâmbovițeni În ziua de 20 septembrie 2010, în jurul orei 10:45, postul de Poliție Transporturi Feroviare Titu a fost sesizat de lucrătorul Semnalizare Centralizare Bloc din stația „Căile Ferate Titu”, D. Vasile, că la racordarea dintre stațiile Hagioaica-Dâmbovicioara, au fost furate mai multe componente ale liniei ferate. La fața locului s-a deplasat echipa operativă constituită la nivelul Postului de Poliție Transporturi Feroviare Titu, care au depistat în flagrant pe N. Ștefan, de 52 de ani, din orașul Titu, în timp ce desfăcea o pereche de eclise, precum și mai multe buloane. Circulația trenurilor nu a fost afectată, întrucât linia ferată era închisă circulației feroviare. Persoanei în cauză i-a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 4 alin. 1 și art. 6 alin. 1 din Legea 289/2005, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie propuse soluții legale către Parchetul de pe lângă Judecătoria Pucioasa.