lun. dec. 23rd, 2024

04 octombrie – Ziua siguranţei rutiere

Astăzi, 04 octombrie a.c., în cadrul campaniei „Săptămâna prevenirii criminalităţii”, poliţiştii rutieri, în colaborare cu structurile de prevenire a criminalităţii, vor organiza sesiuni interactive cu elevii din unităţile de învăţământ, având ca temă prevenirea implicării în evenimente rutiere a micilor participanţi la trafic.

În colaborare cu unităţile de învăţământ, se vor constitui patrule şcolare, elevii vor avea posibilitatea transpunerii în practică, în condiţii reale de trafic, cunoştinţele privind circulaţia pe drumurile publice, însuşite în timpul activităţilor educative, pe linie de circulaţie rutieră.

Elevii vor dirija traficul rutier la trecerile pentru pietoni purtând palete reflectorizante şi supravegheaţi îndeaproape de agenţi de circulaţie .

Activităţile patrulelor şcolare au ca obiectiv lărgirea ariei preocupărilor preventive în domeniul rutier în care sunt implicaţi elevii şi cadrele didactice, determinarea copiilor să traverseze numai pe trecerile pentru pietoni şi sensibilizarea conducătorilor de autovehicule pentru a circula cu atenţie în zona unităţilor de învăţământ.

Scopul activităţilor preventive desfăşurate de poliţişti rutieri este de a transforma micii participanţi la trafic în cetăţeni responsabili şi conştienţi de riscurile pe care le implică nerespectarea regulilor de circulaţie.

Totodată, poliţiştii au distribuit pliante cu recomandări preventive, adresate îndeosebi elevilor:

Pe timpul deplasărilor către şi de la şcoală:

-respectaţi regulile de circulaţie şi nu alergaţi pe trecerile de pietoni; -evitaţi zonele slab iluminate sau mai puţin circulate atunci când vă fixaţi un traseu pentru şcoală şi nu întârziaţi pe drum;

-în cazul în care cursurile se încheie la lăsarea întunericului, alegeţi să parcurgeţi drumul către locuinţe împreună cu alţi colegi; -evitaţi utilizarea telefonului mobil pe stradă. Este de preferat să nu ascultaţi muzică la căşti atunci când vă deplasaţi pe drumurile publice, deoarece atenţia voastră este, astfel, mult diminuată;

-nu acceptaţi compania unor persoane necunoscute şi nu primiţi nimic de la acestea, indiferent ce vă spun; -evitaţi să aveţi asupra voastră sume mari de bani sau bijuterii deosebite, pentru a nu atrage atenţia infractorilor; -nu vă implicaţi în altercaţii. În cazul în care vă simţiţi în pericol sau sunteţi martorul unei infracţiuni, apelaţi, în mod gratuit, 112.

-nu vă deplasaţi pe partea carosabilă, cu bicicletele sau rolele; folosiţi pistele destinate acestor deplasări; -nu folosiţi ca loc de joacă partea carosabilă, ci doar spaţiile special amenajate;