lun. dec. 23rd, 2024

Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa are bucuria de a vă invita la manifestările culturale ce vor fi organizate în cadrul Zilelor oraşului Târgovişte. 1. Tabăra de creaţie „Izvoare vii”, destinată copiilor din mediul rural şi urban, organizează ateliere de învăţare a meşteşugurilor tradiţionale în jurul meşterilor populari şi artizanilor, păstrători ai vechilor tehnici de realizare a obiectelor utilitare, dar şi decorative. Locul de desfăşurare: curtea Bisericii Geartoglu-Târgovişte Perioada de desfăşurare: 5-11 septembrie 2011. 2. Târgul Meşterilor Populari – ediţia a IX-a – se va desfăşura în perioada 8-11 septembrie 2011, în Parcul Mitropoliei, va reuni meşteri populari din judeţul Dâmboviţa, dar şi din ţară. De asemenea, vor fi prezenţi meşteri locali alături de clasele lor de ucenici: meşter orfevru Marian Grigore – comuna Dragomireşti şi Constantin Prodan – împletituri nuiele. În cadrul târgului vor putea fi degustate produse tradiţionale, aduse direct de producători. 3. Concertul extraordinar de muzică populară – Dâmboviţă, apă dulce – la care îşi dau concursul ansamblurile folclorice ale căminelor culturale din judeţul Dâmboviţa. (Piaţa Mihai Viteazul) Spectacolul se va desfăşura după cum urmează:  Vineri, 09 septembrie 2011, ora 14,00 comunele Văleni Dâmboviţa, Dragomireşti, Petreşti, Grupul vocal „Flori dâmboviţene”. Invitat special – Ansamblul folcloric „Ciuleandra” al casei de cultură „Ion Ionescu” din Topoloveni, judeţul Argeş.  Sâmbătă, 10 septembrie 2011, ora 14,00 comunele Aninoasa, Şotânga, Ansamblul folcloric „Ciuleandra” al Centrului Judeţean de Cultură Dâmboviţa, Ansamblul folcloric Chindia. Invitat special: Simona Dinescu. Vineri 4. Concertul extraordinar al Orchestrei Simfonice „Muntenia” ora 19,00. În partea a doua, orchestra se va afla alături de TROOPER (Parcul Chindia – scena ruine), ora 20,30. Cu aleasă consideraţie, Manager, Radu Alexandru