lun. dec. 23rd, 2024

Pentru a nu deveni victime ale furturilor din locuinţă, poliţiştii dâmboviţeni vă recomandă:

– nu deschideţi uşa de la intrarea în bloc oricui, există persoane care se pot da drept lucrători la societăţile de energie electrică sau gaz; – copiii sunt rugaţi să nu deschidă uşa nimănui în lipsa părinţilor, pentru a nu trăda faptul că sunt singuri în casă.

– daca nu vă petreceţi Revelionul acasă e bine să nu spuneţi prea multor persoane că sunteţi plecat. – lăsaţi locuinţa în grija unui vecin de încredere pe toată perioada absenţei dumneavoastră.

– nu primiţi în locuinţă (nici măcar sub pretextul colindatului) persoane străine. – nu păstraţi sume mari de bani în locuinţă.

– semnalaţi apariţia în scara de bloc sau în cartier a unor persoane străine, suspecte a căror prezenţă nu poate fi explicată. – semnalaţi poliţiei orice indiciu care ar putea conduce la identificarea unor persoane suspectate de comiterea de infracţiuni. – asiguraţi corespunzător locuinţa şi nu permiteţi accesul persoanelor pe care nu le cunoaşteţi.

Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa urează tuturor dâmboviţenilor sănătate şi sărbători liniştite, asigurându-i că, şi de această dată, poliţiştii dâmboviţeni vor da dovadă de profesionalism, solicitudine şi responsabilitate în executarea atribuţiilor de serviciu.