Dum. dec. 22nd, 2024

În contextul dezvoltării ofertei de programe educative pentru elevi şi cadre didactice, Complexul Naţional Muzeal ”Curtea Domnească” Târgovişte iniţiază proiectul „Muzeul – resursă pentru educaţie”, al cărui scop principal este acela de a contribui la dezvoltarea educaţiei ştiinţifice în şcoli şi licee prin utilizarea muzeelor ca resurse de predare şi învăţare. Pricipalele obiective ale proiectului sunt: – Încurajarea colaborării dintre instituţiile de învăţământ şi muzee, în scopul creşterii calităţii predării şi învăţării la nivel şcolar; – Conştientizarea de către profesori şi elevi a patrimoniului ştiinţific de care dispune Complexul Naţional Muzeal ”Curtea Domnească” Târgovişte. Prima etapă a proiectului se va desfăşura în perioada 24 – 30 octombrie 2011, când cadrele didactice pot vizita gratuit, pe baza legitimaţiei de serviciu, muzeele din cadrul Complexului Naţional Muzeal ”Curtea Domnească” Târgovişte. A doua etapă a proiectului va consta în desfăşurarea de programe educative pentru elevi pe anumite teme, care vor fi stabilite de către cadrele didactice împreună cu muzeografii din cadrul Complexului Naţional Muzeal ”Curtea Domnească” Târgovişte. Perioada desfăşurării acestei etape va fi stabilită de comun acord cu cadrele didactice, acestea urmând să contacteze muzeul pentru realizarea unei programări. Va fi o experienţă foarte interesantă şi totodată, educativă pentru elevii şi cadrele didactice participante la proiect, deoarece o vizită în muzeul nostru nu se limitează doar la o singură clădire si la încadrarea într-un profil singular al specializării, devenind un periplu amplu, ce prezintă aspecte multiple ale trecutului si ale prezentului în plină transformare, oglindite deopotrivă într-o largă varietate de exponate, puse în valoare în 13 muzee şi case memoriale: Complexul Monumental „Curtea Domnească”, Muzeul Scriitorilor Dâmboviţeni, Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti, Galeriile Stelea, Muzeul de Istorie, Muzeul „Vasile Blendea”, Muzeul de Artă, Casa Atelier “Gheorghe Petraşcu”, Muzeul de Etnografie – Pucioasa, Ansamblul Brâncovenesc de la Potlogi, Casa Atelier “Gabriel Popescu” din Vulcana Pandele, Casa Memorială I. L. Caragiale, Muzeul de Etnografie – Pietroşiţa. În speranţa unei colaborări durabile, vă invităm să participanţi la acest proiect. Informaţii utile: • Program de vizitare: Marţi – Duminică, orele 900-1900, luni închis • Taxă de intrare cu preţ redus pentru elevi, studenţi, pensionari: – 4 Lei, pentru vizitarea Ansamblului Monumental „Curtea Domnească”; – 3 Lei, pentru vizitarea celorlalte muzee şi case memoriale (conform hotărârii Consiliului Judeţean Dâmboviţa) • Taxă de intrare:: 8 Lei şi 6 Lei • La grupurile organizate de copii, elevi, studenţi, pensionari, ghidajul este gratuit (se consideră grup minim 10 persoane) • Intrarea gratuită pentru copii preşcolari până la vârsta de 7 ani. Date de contact: Complexul Naţional Muzeal ”Curtea Domnească” Târgovişte Str. Justiţiei, nr. 7, Târgovişte, judeţul Dâmboviţa Telefon: 0245. 613.946. Mobil: 0729.073.122 Fax: 0245. 612.877 e-mail: contact@muzee-dambovitene.ro