Dum. dec. 22nd, 2024

7 membrii ai unei grupări care se ocupa cu furturile din autoturisme au ajuns în penitenciar, după ce poliţiştii dâmboviţeni le-au documentat activitatea infracţională

În cursul lunii aprilie 2011, în baza datelor şi informaţiilor deţinute, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte, au documentat activitatea infracţională a unei grupări compuse din 7 persoane, care se ocupa cu furturile de acumulatori auto, în sarcina acestora reţinându-se comiterea mai multor furturi de acumulatori din perioada 12-30 aprilie 2011, în diferite cartiere din municipiul Târgovişte.

În urma probatoriului administrat, Judecătoria Târgovişte a emis pe numele celor 7 inculpaţi mandate de executare a pedepsei închisorii, cei în cauză fiind condamnaţi la executarea de pedepse privative de libertate cuprinse între 1,6 şi 4 ani închisoare.

Ieri, 28 februarie 2012, lucrători din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte au acţionat cu operativitate pentru punerea în executare a mandatelor, ocazie cu care i-au depistat, reţinut şi depus în penitenciar pe numiţii D.V., de 19 ani, D.M., de 17 ani, C.R., de 25 de ani, D.R., de 23 de ani, C.B., de 22 de ani şi S.A., de 18 ani, toţi din municipiul Târgovişte şi M.I., de 23 de ani, din comuna Comişani, pe numele cărora Judecătoria Târgovişte emisese mandate de executare a pedepsei închisorii.