mie. dec. 25th, 2024

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte au acţionat pe linia prevenirii comiterii de infracţiuni judiciare stradale, a celor cu violenţă şi contra patrimoniului

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte şi Secţiei nr. 1 Poliţie Rurală Târgovişte, împreună cu jandarmi din cadrul I.J.J Dâmboviţa, au acţionat pentru prevenirea şi combaterea faptelor cu violenţă şi a infracţiunilor judiciare stradale.

Cu această ocazie, cei peste 40 de poliţişti angrenaţi în acţiune au legitimat 60 de persoane şi au controlat în trafic peste 20 de autovehicule, aplicând un număr de 18 sancţiuni contravenţionale, atât pentru încălcări ale normelor rutiere cât şi pentru nerespectarea ordinii şi liniştii publice.

Poliţiştii l-au identificat pe numitul M.N., de 51 de ani, din municipiul Târgovişte, care sustrăsese două bucăţi de ţeavă din incinta unui cimitir din localitate.

Pe numele acestuia s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

Poliţiştii au aplicat sancţiuni contravenţionale şi au întocmit dosare penale, persoanelor depistate în timp ce transportau material lemnos sau materiale feroase, fără documente de provenienţă şi transport

În urma unor acţiuni organizate de poliţişti din cadrul Secţiilor de Poliţie Rurală Moreni şi Valea Lungă, în vederea prevenirii şi unor fapte prin care se prejudiciază fondul forestier, au fost depistaţi în flagrant numiţii B.O., de 47 de ani şi D.G., de 25 de ani, ambii din comuna Valea Lungă, care au tăiat şi transportat cu ajutorul unui atelaj hipo, doi arbori esenţă fag.

În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că cei doi arbori au fost tăiaţi în mod ilegal din fondul forestier aparţinând Primăriei Valea Lungă.

Pe numele celor doi bărbaţi, poliţiştii au întocmit dosar penal, urmând ca la finalizarea cercetărilor să se propună soluţie legală prin Parchet.

O acţiune similară au desfăşurat poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Găeşti, pe linia respectării legalităţii transportului de materiale feroase şi neferoase, ocazie cu care a fost depistat numitul G.G., din comuna Conţeşti în timp ce transporta într-un autoturism cantitatea de 540 de kilograme deşeuri feroase pentru care nu deţinea documente de provenienţă şi transport.

Bărbatul a fost sancţionat de poliţişti în conformitate cu prevederile Legii 12/1990, întreaga cantitate de material feros fiind ridicată în vederea confiscării.