Un spaţiu uriaş, situat la etajul I al Casei Sindicatelor din Târgovişte, a fost pregătit să devină Arenele de Joacă „Junior”. Dispozitive de joacă şi dedicate sportului, Instalaţii profesionale de sunet şi lumini, efecte speciale, pictură pe faţă, modelaj de baloane, jocuri şi concursuri, animaţie şi multă bună dispoziţie îi aşteaptă pe prichindei. Totul, în compania actorilor Teatrului „Junior”, condus de Victor Mihalache, şi a componenţilor Şcolii Micilor Vedete şi cei ai Clubului Victorioşilor.
Noutăţile constau în faptul că acest spaţiu de joacă are şi un Colţ al Cunoaşterii, ce cuprinde o bibliotecă pentru copii, colecţii de ştiinţă şi de tehnică, precum şi o cuprinzătoare colecţie de păpuşi de porţelan. De asemenea, aici vor avea loc „team- building-uri” de familie, copiii putându-se juca alături de părinţi şi de bunici. Se vor organiza şi competiţii distractive cu sprijinul Şcolii Părinţilor şi a Bunicilor de pe lângă Clubul Victorioşilor.
Petrecerile pentru copii vor fi, de asemenea, la ordinea zilei. Arenele de Joacă „Junior” vor fi deschise zilnic, iar părinţii îşi vor putea lăsa copiii în siguranţă atunci când vor merge la cumpărături, sau vor avea treburi de rezolvat. Inaugurarea Arenelor de Joacă ”Junior” se va face în zilele de vineri, 03 ( deschiderea oficială, de la ora 17,oo ), sâmbătă, 04 şi duminică, 05 februarie (pentru publicul larg), în cadrul unor party-uri ce vor începe la orele 10,oo şi 16,oo.
Vă aşteptăm cu drag!