“Două angajate ale unei societăţi sunt cercetate penal de poliţiştii dâmboviţeni, după ce au delapidat bugetul acesteia cu suma de 1900 000 lei
În baza datelor şi informaţiilor deţinute, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigarea Fraudelor Dâmboviţa, au documentat activitatea infracţională a două persoane, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de delapidare şi fals intelectual în contabilitate.
În sarcina numitelor E.I., de 57 de ani şi V.A., de 46 de ani, ambele din municipiul Târgovişte, s-a probat faptul că în perioada 2007-2010 şi-au însuşit din gestiune diferite sume de bani, reprezentând valorificarea produselor loteristice şi au pacticat jocuri PARILOTO, fără a achita contravaloarea acestora, prejudiciind societatea cu suma de 1900 000 lei.
Cele două femei vor fi prezentate instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă, cercetările fiind continuate în vederea probării întregii activităţi infracţionale a acestora”, se arată într-un comunicat de presă remis de Biroul de presă al IPJ Dâmboviţa către redacţia de ştiri MariusBUGA.ro.