În data de 1.03.2016, în jurul orei 9.40, polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație l-au identificat pe numitul L.Ș., în vârstă de 64 de ani, din Târgoviște, care a sustras bijuterii de argint în valoare totală de 60 de lei din incinta Cortului de Mărțișoare amplasat în Piața Tricolorului.
Prejudiciul a fost recuperat și returnat părții vătămate, autorul fiind preluat de lucrătorii Grupei de Intervenție și Sprijin a Poliției Locale, care l-au predat Poliției Municipiului Târgoviște, în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt potrivit Art. 228, Alin. (1) din Codul Penal.