mar. oct. 8th, 2024

Un punct termic dezafectat va fi transformat de primărie într-un centru de zi pentru persoanele adulte cu dizabilităţi, la Târgovişte.

“O altă investiție dedicată persoanelor cu dizabilități din municipiul Târgoviște este pe cale să debuteze!

✅️ Astfel, în urmă cu numai câteva minute, la sediul Guvernului României, în prezența doamnei Simona Bucura- Oprescu, Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, am semnat contractul de finanțare care vizează construirea unui ”Centru de zi pentru asistență și suport a persoanelor adulte cu dizabilități”.

✅️ Obiectivul principal al proiectului îl constituie furnizarea de servicii de specialitate corespunzătoare nevoilor evaluate pentru un număr de 90 persoane cu dizabilități.

✅️ Centrul va fi construit pe Aleea Prof. Radu Gioglovan, pe locația unui punct termic dezafectat, valoarea investiției este de peste 4.000.000 lei, iar finanțarea este accesată în cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență, Ținta 396 – ”Dezvoltarea infrastructurii sociale pentru persoanele cu dizabilități”, a precizat primarul Cristian Stan.