sâm. dec. 21st, 2024

O tânără în vârstă de 25 de ani a fost accidentată pe trecerea de pietoni de o maşină condusă de un şofer, de 73 de ani.

Accidentul s-a produs în această după-amiază. Se pare că bărbatul de la volan nu ar fi observat la timp tânăra care se angajase deja în traversarea regulamentară a străzii.

Martorii au sunat la 112, iar la faţa locului s-au mobilizat echipajele de prim-ajutor.

Victima a primit îngrijiri medicale din partea echipajului de la ambulanţă, iar ulterior a fost transportată la spital.

Şoferul a fost dus la secţie pentru declaraţii, urmând să se stabilească exact în ce împrejurări s-a produs accidentul.

Accident rutier produs în municipiul Târgoviște

În această după-amiază, 1 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier.

Din cercetătorilor efectuate, s-a stabilit faptul că un bărbat, de 73 de ani, din Târgoviște, în timp ce ar fi condus un autoturism pe bulevardul Independenței, în municipiu, ar fi acroșat și accidentat o tânără, de 25 de ani, din comuna Cornățelu.

În urma evenimentului, pietonul a fost rănit, fiind transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii accidentului rutier”, a precizat IPJ.