Dum. dec. 22nd, 2024

orapPrimăria Târgovişte vă invită să participaţi la Ora pământului, în această seară, de la 20.30, în centrul oraşului!

Vor fi aprinse 2014 lampioane, cu sprijinul a 40 de voluntari, a dat de veste Alina Dumbravă, reprezentanta PM Târgovişte.

Lampioanele se vor înălţa la cer în acelaşi timp. Pe parcursul evenimentului, primarul Gabi Boriga a dat ordin să fie întrerupt iluminatul public stradal, dar şi luminile din sediul primăriei.

Lampioanele sunt biodegradabile, a mai precizat Dumbravă.

= Pompierii susţin „Ora Pământului” =

www.orapamantului.ro

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă s-a alăturat şi în acest an campaniei „Ora Pământului”, derulată la nivel internaţional pentru economisirea energiei şi reducerea poluării.

În scopul promovării unui mesaj de responsabilizare socială privind protejarea mediului înconjurător, în intervalul orar 20.30 – 21.30 al zilei de sâmbătă, 29 martie a.c., fără a fi afectată activitatea, pompierii vor stinge luminile în toate unităţile.

*

*      *

Salutând activitatea derulată de Reinvent Consulting ne dorim ca, ÎMPREUNĂ, să ne acordăm timp şi să extragem, în continuare, esenţa expunerii următoare:

Contează să-ţi pese – aşa începe!

Contează să vrei – aşa porneşti!

Contează să crezi –  aşa rezişti!

Contează să lupţi –  aşa construieşti!

Contează să speri –aşa continui!

Contează să simţi – aşa te bucuri!

Contează să învingi – aşa reuşeşti!

INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Jandarmeria Română solidară acţiunii „Ora Pământului”

Şi anul acesta Jandarmeria Română s-a alăturat campaniei ”Ora Pământului”, acţiune iniţiată cu scopul promovării unui mesaj de responsabilizare socială privind protejarea mediului înconjurător.

Astfel, sâmbătă, 29 martie a.c., între orele 20.30 – 21.30 jandarmii dâmboviţeni vor lua parte la această iniţiativă prin stingerea luminilor care nu sunt exenţiale funcţionării şi deconectarea echipamentelor electronice aflate în stand-by.

La nivel mondial, în tabloul acţiunilor de conştientizare a problemelor mediului generate de activitatea umană, se remarcă această campanie care, în anul 2010 a reunit aproximativ 1 miliard 300 de milioane de oameni din 128 de ţări.

Mai multe informaţii cu privire la această campaniei puteţi afla accesând pagina www.orapamantului.ro.

Cu deosebit respect,

 

Ofiţerul desemnat cu relaţiile publice

                  Locotenent 

Georgiana Alina SIMION