24 aprilie 2024
Târgovişte – Speranţă, încredere şi bucurie în  inimile noastre

Târgovişte – Speranţă, încredere şi bucurie în inimile noastre

concertJoi, 18 decembrie 2014, cu binecuvântarea şi în prezenţa  Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit NIFON, s-a desfăşurat, la Clubul Studenţilor din  Municipiul Târgovişte, Concertul de Colinde al corului Seminarului Teologic Sf.  Ioan Gură de Aur din Târgovişte, dirijat de către Pc. pr. dr. Gheorghe  Drăghici şi dl. prof. Florinel Cazan, şi al Facultăţii de Teologie şi Ştiinţele  Educaţiei a Universităţii Valahia din Târgovişte, dirijat de domnul  prof. Mihail Vlădăreanu.

La eveniment au participat numeroşi studenţi şi elevi,  alături de domnul Adrian Ţuţuianu, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa,  domnul prof. univ. dr. Călin Oros, rectorul universităţii, domnul Ion Cucui,  preşedintele Senatului universității, împreună cu alte personalităţi ale vieţii  academice şi publice locale.

În cuvântul său de învăţătură, Înaltpreasfinţia Sa a vorbit despre rolul  colindelor în viaţa credincioşilor, subliniind profunzimea lor doctrinară şi  liturgică, ele aducându-ne acea bucurie a magilor care au găsit pe  Fiul lui Dumnezeu întrupat și generând speranţă, încredere şi bucurie în  inimile noastre. De asemenea, ele au şi un important rol misionar, căci în  cuvinte simple, dar frumoase şi pline de bogăţie sufletească, cuprind  elementele fundamentale ale învățăturii Domnului Hristos, propovăduind prin  sensibilitatea artei muzicale adevărul evanghelic.

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIŞTE
fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial