“Școala nr. 9, un alt început! O altă unitate de învățământ va fi reabilitată și modernizată!
A fost finalizată licitația de execuție care vizează renovarea energetică a Școlii Gimnaziale „Grigore Alexandrescu”, unitate de învățământ din microraionul nr. 11 (actualul cartier Vlad Țepeș) al municipiului Târgoviște!
Este o școală care, până în 1989, găzduia aproximativ 3000 de elevi, care învățau în 3 schimburi și care, din motive asupra cărora nu voi insista acum, se confruntă cu probleme în ceea ce înseamnă asigurarea unui număr decent de elevi, pierzându-si, din acest motiv, și personalitatea juridică ca unitate de învățământ.În tot acest context educațional destul de sumbru, vin și primele vești bune!
Astfel, Școala Gimnazială „Grigore Alexandrescu” din Târgoviște va face obiectul unui proiect important de renovare energetică, în cadrul căruia vor fi realizate intervenții prin care întreaga unitate de învățământ va fi termoizolată, va fi schimbată tâmplăria, sistemul de încălzire va fi refăcut, vor fi instalate echipamente alternative de producere a energiei electrice și termice pentru consum propriu prin utilizarea surselor regenerabile de energie, sistemele de climatizare vor fi refăcute, instalațiile de iluminat vor fi modernizate, va fi refăcut sistemul de colectare și evacuare a apelor meteorice, etc.
Finanțarea lucrărilor, în cuantum de 12.491.748 lei, este asigurată prin Planul național de redresare și reziliență, Componenta C5 – Runda 2 – Valul renovării!”, a precizat Cristian Stan, primarul municipiului Târgovişte.