Dum. dec. 22nd, 2024

polbisÎnaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi  Mitropolit NIFON, însoţit de un sobor  preoţi şi diaconi, în prezenţa unor autorități locale, precum domnul Conf.  univ. dr. Adrian ȚUȚUIANU, Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, domnul  comisar-șef Danil Zepiși, Inspector Șef al Inspectoratului Județean de Poliție,  însoțit de cadre de conducere ale Poliției, și a numeroşi credincioşi, a  săvârşit, marți, 25 martie 2014, Sfânta Liturghie la biserica “Buna  Vestire“, din Municipiul Târgovişte, cu ocazia sărbătorii hramului  acestui sfânt lăcaş.

În cuvântul său de  învăţătură, Înaltpreasfinţia Sa a evidențiat semnificația duhovnicească a  sărbătorii Bunei Vestiri, subliniind rolul deosebit de important al Sfintei  Fecioare Maria în istoria mântuirii, ca model de disponibilitate pentru slujire  și angajament de misiune creștină, arătând și valoarea deosebită pe care, prin  intermediul Maicii Domnului, o are familia și femeia în misiunea pastorală a  Bisericii noastre.

De asemenea, Înaltpreasfinția Sa a vorbit și despre rolul pe  care sărbătoarea hramului o are pentru viața de credință parohială, ca moment  de solidaritate și oportunitate de manifestare a filantropiei creștine.

Reamintim că biserica, cu hramul “Buna  Vestire“, este cea mai nouă dintre locaşurile de cult din vechea  Cetate de Scaun a Ţării Româneşti, fiind construită în ultimii  ani şi  târnosită de către Înaltpreasfinţitul Părinte NIFON, în anul 2009.

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI  TÂRGOVIŞTEI