TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

IPJ

Târgovişte – Proprietarii de câini periculoşi, din nou în vizorul poliţiştilor

pitbulAcţiuni ale polițiștilor din Dâmbovița pentru verificarea modului de respectare a prevederilor legale de către deţinătorii de câini periculoşi

În primele trei luni ale acestui an, poliţiştii din cadrul Serviciului de Ordine Publică, sprijiniți de efectivele formațiunilor de profil din teritoriu, au acționat pe raza județului Dâmbovița pentru depistarea şi dispunerea măsurilor legale împotriva persoanelor care încalcă normele privind regimul de deţinere a câinilor periculoşi sau agresivi.

Astfel, în urma controalelor efectuate, polițiștii au aplicat 53 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 55/2002 privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi, în valoare de 9.800 de lei.

De asemenea, deținătorii de câini au fost instruiți de polițiști cu privire la obligațiile ce le revin, fiindu-le prezentate și faptele care constituie contravenții ori infracțiuni.

Vă informăm că, potrivit legislației, proprietarii sau deținătorii temporari ai câinilor periculoşi sau agresivi trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

  • să aibă vârsta minimă de 18 ani;

  • să aibă capacitate deplină de exercițiu;

  • să nu fi fost condamnați pentru săvârșirea vreunei infracțiuni contra persoanei.

De asemenea, aceștia au obligația să înregistreze câinii la Asociația Chinologică Română, afiliată la Federația Chinologică Internațională, și să inscripționeze, în mod vizibil, la intrarea în apartament sau în imobil, ori pe împrejmuirea aferentă imobilului respectiv, avertismentul „Câine periculos” sau, după caz, „Câine agresiv”, printr-o plăcuță având dimensiunile de cel puțin 15 x 25 cm.

Distribuie:
fb-share-icon

LEAVE A RESPONSE

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.