Dum. dec. 29th, 2024

COMUNICAT DE PRESĂ ​

​În data de 17 martie a.c, polițiștii din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor au constatat că, în timpul examenului pentru obținerea permisului de conducere-proba teoretică, un candidat (femeie) nu a respectat interdicția referitoare la folosirea echipamentelor tehnice de comunicare în timpul examenului, în sensul că deținea asupra sa telefonul mobil, ascuns, iar altă persoană aflată în apropiere îi furniza răspunsurile corecte la întrebările din testul de examen.

Ulterior constatării acestui fapt, a fost întreruptă legătura telefonică dintre cele două persoane, candidata fiind declarată “RESPINS” la proba teoretică. ​

Totodată, a fost informată conducerea Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, precum și a Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița și a Serviciului Județean Anticorupție Dâmbovița cu privire la eveniment, iar în cauză, va fi sesizat parchetul competent pentru continuarea cercetărilor.

Biroul de presă al Instituției Prefectului-județul Dâmbovița