lun. dec. 23rd, 2024

BOTEZUL DOMNULUI LA CATEDRALA DIN TÂRGOVIȘTE

Cu prilejul sărbătorii Botezului Domnului, joi, 6 ianuarie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon va săvârși Sfânta Liturghie la Catedrala mitropolitană din Târgoviște, iar, apoi, pe platoul din fața sfântului locaș, slujba Sfințirii Mari a apei (Aghiasma Mare).
Cunoscută și sub numele de Boboteaza, această sărbătoare reprezintă actualizarea liturgică a evenimentului Botezului Domnului, în râul Iordan din Israel, acum aproape două milenii, de către Sf. Prooroc Ioan Botezătorul, eveniment ce a marcat debutul activității publice a Mântuitorului Iisus Hristos și a prefigurat Sfânta Taină a Botezului.
 Invităm credincioşii să participe la această sărbătoare, începând cu ora 8.30, prilej cu care vor putea primi, la finalul sfintei slujbe, Sfânta Aghiasmă.

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI