lun. dec. 23rd, 2024

”A fost turnat și ultimul strat de asfalt în cadrul proiectului de reabilitare a pasajului peste calea ferată de pe DN 72, (zona Pavcom), investiție care a presupus reabilitarea completă a obiectivului, de la structura de rezistență, până la refacerea integrală a căii de rulare, a trotuarelor, a hidroizolației sau a parapeților!✅ Urmează realizarea rosturilor de dilatație, aceasta reprezentând și ultima intervenție înaintea realizării marcajelor rutiere.✅ Pasajul în discuție este cel de-al patrulea pasaj rutier care se reabilitează în ultimii 3 ani de către administrația locală târgovișteană, după pasajul de pe strada Petru Cercel, cel de la Aninoasa sau cel de la Teiș. Totodată, au fost construite și 2 poduri noi, respectiv podul nou de la Teiș și pasarela de pe strada Cornel Popa. ✅ Finanțarea investiției este asigurată din fonduri europene!”, a precizat primarul Daniel Stan.