26 aprilie 2024

Târgovişte – “JOBS – Instruire privind orientarea profesională în întreprinderi și școli”

isjdbComunicat de presă

Întâlnire de promovarea a proiectului

JOBS – Instruire privind orientarea profesională în întreprinderi și școli”

Proiectul “JOBS: Orientare profesională – Instruire în întreprinderi și școli” este derulat în cadrul Programului de cooperare româno-elvețiană, fiindfinanțat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul contribuției elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă și cofinanțat de Guvernul României prin Ministerul Educației și Cercetării Științifice.

Proiectul JOBS a fost dezvoltat de Ministerul Educației și Cercetării Științifice (MECS), Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional şi Tehnic (CNDIPT) şi Centrul pentru proiecte internaționale în domeniul educației (IPE) al Universității Pedagogice Zurich (PHZH). Implementarea proiectului este sprijinită de Universitatea București (UB).

Proiectul combină două elemente: piața muncii și educația. Printr-un curs transcurricular cu durata de un an, programul JOBS pregătește elevii din ultimii ani de învățământ secundar inferior sau din primii ani de învățământ secundar superior pentru alegerea corectă a viitoarei profesii și asigură sprijinul necesar pentru profesori. Elevii învață mai multe despre propriile capacități (abilități de viață) și intră în contact cu întreprinderi, companii sau instituții publice care oferă locuri de muncă în regiunea lor, fac cercetări pe tema oportunităților de muncă, analizează condițiile economice și pregătesc prezentări cu datele colectate.

În perioada 2012- 2015, proiectul a fost implementat într-un număr de 60 de școli din cele 6 județe ale regiunii Centru. Proiectul, respectând principiile egalității de șanse și nediscriminării, a inclus atât școli din mediul urban cât și rural, atât școli cu limba de predare română, cât și maghiară sau germană.

Începând cu anul școlar 2015 -2016 proiectul se va extinde în regiunile Nord Est și Sud – Muntenia, prin selectarea unui număr de aprox. 6 unități de învățământ gimnazial și profesional/ tehnic pe județ.

Miercuri 01.04.2015, la sediul ISJ Dambovita din Târgoviște s-a organizat un eveniment de promovare a proiectului, la care au participat reprezentanți ai Inspectoratelor Școlare Județene, directori ai unor unități de învățământ gimnazial și, respectiv, de învățământ profesional și tehnic, precum și reprezentanți ai Casei Corpului Didactic din cele 7 județe ale regiunii Sud Muntenia. Au fost invitați să participe la acest eveniment agenți economici parteneri, alți parteneri sociali.

Prezentările au fost făcute de către reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării Științifice/ Centrului Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic, ai Universității București și ai echipei de management a proiectului și au avut ca scop promovarea proiectului și pregătirea etapei de selectare a școlilor în care se va implementa proiectul în anul școlar viitor.

După acest eveniment, Inspectoratele Școlare Județene din regiunea Sud Muntenia vor coordona procesul de selecție, ce se va încheia până la sfârșitul acestui an școlar.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial