TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

ARHIEPISCOPIE

Târgovişte – Înnoire duhovnicească şi misiune neîncetată

preoDuminică, 6 aprilie 2014, Înaltpreasfinţitul  Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit NIFON, împreună cu un sobor  de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie, la Catedrala din Târgovişte,  în cea de a V-a duminică a Postului Mare, dedicată Sf. Cuv. Maria Egipteanca.

Cu această ocazie, a hirotonit întru  diacon pe tânărul Nicolae MATEI, pe seama Parohiei Dobra, Protoieria Târgovişte  Sud, şi pe tânărul Marian DINU, întru preot, pe seama Parohiei Călugăreni, Protoieria  Titu.

În cuvântul său de învăţătură,  Înaltpreasfinţia Sa a vorbit despre importanţa pocăinţei şi a transformării  interioare în procesul de înnoire duhovnicească, după modelul  sfinţilor.

În acest sens, Sf. Cuv. Maria Egipteanca a mărturisit, prin viaţa şi strădania  sa, că oricât de împovărat ar avea sufletul de păcate, prin râvnă şi pocăinţă  autentică, omul îşi poate transfigura existenţa, căci milostivirea lui Dumnezeu  nu are limită, decât numai libertatea umană.

Menţionăm că cei doi tineri hirotoniţi  sunt absolvenţi ai Facultăţii de Teologie şi Ştiinţele Educaţiei a  Universităţii Valahiadin Târgovişte.

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI  TÂRGOVIŞTEI

Distribuie:
fb-share-icon

LEAVE A RESPONSE

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.