Dum. dec. 22nd, 2024

www.mariusbuga.ro_images_gratiiPoliţiştii au procedat la reţinerea pentru 24 de ore a unui bărbat, aflat sub control judiciar, pentru săvârşirea unei tentative de furt

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte au probat activitatea infracţională a unui bărbat, de 40 ani, din localitate, bănuit de comiterea unei tentative de furt.

În sarcina acestuia, s-a reţinut că la data de 31 mai a.c., a pătruns în incinta unei societăţi comerciale din municipiul Târgovişte, de unde a încercat să sustragă mai multe bunuri şi o sumă de bani, fiind surprins de agenţii de pază ai societăţii.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că la data de 26 mai a.c., Judecătoria Târgovişte a dispus faţă de acesta, măsura controlului judiciar pentru comiterea unei alte infracţiuni de furt calificat, măsură ce a fost încălcată.

Cel în cauză a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, iar în urma prezentării instanţei de judecată pentru luare măsurilor legale, Judecătoria Târgovişte a dispus arestarea preventivă a bărbatului pentru o perioadă de 30 de zile.

Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa.