TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

ARHIEPISCOPIE

Târgovişte – Concert caritabil „Lumină din lumină”

concertcCu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit NIFONmarţi, 14 aprilie 2015,  a avut loc la, Clubul Studenţilor din Municipiul Târgovişte, concertul caritabil , intitulat Lumină din lumină, susţinut de Corul Anastasis al Bisericii Eroilor, dirijat de Pr. Lucian Mileşan, în beneficiul unui fiu al Eparhiei noastre,  cu un handicap fizic sever.
La acest eveniment filantropic, au participat cunoscuţii artişti Vlad Miriţă, Nico şi domnul  Adrian Mocanu, solist al Corului Madrigal, care au ţinut să sprijine demersul caritabil  bisericesc.
În cuvântul transmis cu acest prilej, Înaltpreasfinţia Sa a arătat că această iniţiativă manifestă solidaritatea şi filantropia creştină, acum, în perioada pascală, când grija faţă de nevoile aproapelui sensibilizează mai mult sufletele noastre. Atenţia deosebită pe care Biserica noastră străbună o acordă sănătăţii şi îngrijirii omului, reflectă vechea şi buna tradiţie creştină de valorizare integrală a omului, fiinţă creată după chipul lui Dumnezeu, şi de aplecare asupra nevoilor şi suferinţei umane.
În urma colectei s-au strâns 2.700 lei, Înaltpreasfinţia Sa oferind din aceştia  suma de 700 lei, bani necesari achiziţionării unei orteze.

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIŞTE
Distribuie:
fb-share-icon

LEAVE A RESPONSE

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.