TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

Social

Târgovişte – Cine parchează pe locurile destinate persoanelor cu handicap riscă amendă de 1000 de lei!

foto 1Comunicat de presă

În săptămâna 11-17 ianuarie 2016, Poliția Locală Târgoviște prin Serviciul Circulație efectuează acțiuni de verificare a modului în care sunt respectate normele privind parcarea pe locurile adaptate, rezervate și semnalizate prin semn internațional pentru persoanele cu handicap.

Conform prevederilor Art. 100, alin. (1), lit. f) din Legea nr. 448/2006, republicată, „parcarea altor mijloace de transport pe locurile de parcare adaptate, rezervate și semnalizate prin semn internațional pentru persoane cu handicap constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 200 la 1.000 de lei și ridicarea mijlocului de transport de pe locul de parcare respectiv”.

Astfel, polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație monitorizează zonele în care se află locuri de parcare pentru persoanele cu handicap, iar cei care nu respectă prevederile legale în vigoare vor fi sancționați contravențional.

 

Distribuie:
fb-share-icon

LEAVE A RESPONSE

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.