“In sedinta Consiliului Local Targoviste, a fost aprobat bugetul orasului nostru aferent anului 2019.
Cu o valoare a investitiilor de 4 ori mai mare decat cea din anul precedent, cu o valoare a proiectelor cu finantare din fonduri nerambursabile (PNDL si fonduri europene) de 316.940.000 lei, din care peste 75.000.000 lei destinate invatamantului, bugetul din acest an asigura o dezvoltare accelerata a municipiului Targoviste. Avem investiții în toate domeniile de infrastructură posibile: în reabilitare stradală, piete publice, în infrastructura socială și, foarte important, avem cel mai mare program de investiții din istoria municipiului în infrastructura educațională: creșe, grădinițe, școli, licee. Avem deschise, deja, peste 20 de șantiere de investiții și vor urma alte câteva zeci.
Nu pot sa nu remarc parasirea salii de sedinta de catre consilierii locali PNL, chiar la punctul de pe ordinea de zi care viza bugetul, “supararea” acestora fiind motivata de faptul ca nu am fost de acord sa cheltuim in mod nejustificat peste 8.000.000 lei pentru achizitia a 4 autobuze, in conditiile in care deja, la data de 19.02.2019, Primaria Targoviste a lansat licitatia pentru achizitionarea a nu mai putin de 28 de autobuze noi, ecologice, pe bani europeni.
In aceste conditii, fara votul consilierilor locali ai Partidului Social Democrat, ar fi fost blocate toate proiectele de dezvoltare a municipiului Targoviste, cu urmari greu de imaginat.
Sunt convins ca targovistenii vor avea capacitatea de a sanctiona iresponsabilitatea administrativa a unor consilieri locali care au uitat deja ca legea si juramantul depus la preluarea mandatului ii obliga sa faca tot ceea ce sta in puterile si priceperea lor pentru binele locuitorilor municipiului Targoviste”, a precizat primarul Cristian Stan.