vin. dec. 27th, 2024

piatzaAcțiune a polițiștilor de la Poliția Municipiului Târgoviște

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au acționat pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale.

În cadrul acțiunii, polițiștii au constatat 2 infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice, au aplicat 85 de sancțiuni contravenționale a căror valoare se ridică la 16.390 lei și au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii emis pe numele unui bărbat din Pucheni.

Din totalul amenzilor, 27 au fost la Legea 61/1991 privind ordinea și liniștea publică,10 la Legea 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite și 43 pentru nerespectarea regulilor de circulație conform O.U.G 195/2002.

Ca măsură complementară, polițiștii au reținut 3 permise de conducere și au confiscat 700 de kilograme de varză.

Exemplu:

Doi agenți economici au fost sancționați contravențional după ce au fost depistați în timp ce comercializau 700 de kilograme de varză în alte locuri decât cele autorizate.De asemenea, aceștia au fost amendați și pentru ocuparea ilegală a trotuarului din fața magazinului, cu lăzi și rafturi.