sâm. dec. 21st, 2024

Au fost percheziţii la Ocniţa, acasă la o tânără, de 21 de ani, angajată a unei societăţi de curierat.

Anchetatorii susţin că aceasta ar fi comandat de pe diferite site-uri bunuri cu o valoare de aproape 57 de mii de lei, pe nume false, iar ulterior ar fi furat coletele din depozitul societăţii unde lucra.

Totul ar fi ieşit la iveală, iar acum cea vizată trebuie să dea explicaţii despre presupusele fapte de care este acuzată.

Cercetată de polițiștii de la investigații criminale, sub coordonarea procurorului de caz, pentru comiterea infracțiunilor de furt, înșelăciune și fals informatic

La data de 3 octombrie a.c., pentru administrarea probatoriului într-o cauză penală privind săvârșirea infracțiunilor de furt, înșelăciune și fals informatic, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște-Biroul Investigații Criminale, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară la o tânără, de 21 de ani, din comuna Ocnița.

În urma percheziției, polițiștii au descoperit mai multe bunuri necesare pentru întărirea probatoriului administrat. Ulterior, persoana bănuită de comiterea faptelor a fost condusă la sediul poliției pentru audieri.

Din investigațiile efectuate, polițiștii au stabilit că, în perioada 29 iunie-3 iulie a.c., bănuita, în timp ce ar fi fost angajată a unei societăți comerciale de curierat, cu punct de lucru în municipiul Târgoviște, ar fi comandat de pe diferite site-uri mai multe colete, folosind nume fictive, pe care, ulterior, le-ar fi sustras din depozitul societății.

Prejudiciul estimat se ridică la aproximativ 57.000 de lei. Față de tânără a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând, ca astăzi, 4 octombrie, această să fie prezentată magistraților pentru dispunerea unei măsuri preventive. În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, urmând să fie dispuse măsurile prevăzute de lege.

Notă: Facem precizarea că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, conform IPJ Dambovita.